Adrian Vasilescu: "Să nu ne purtăm cu mănuși cu băncile" este expresia cea mai anti-națională pe care cineva o poate rosti

Adrian Vasilescu: "Să nu ne purtăm cu mănuși cu băncile" este expresia cea mai anti-națională pe care cineva o poate rosti
scris 19 mai 2016

Capitalul băncilor care activează pe piața românească a început să scadă din momentul în care Legea privind darea în plată a fost publicată în Monitorul Oficial și, mai ales, după ce aceasta a intrat în vigoare, în data de 13 mai, ceea ce ar putea obliga acționarii acestora să aducă fonduri suplimentare, susține consilierul pe strategie din cadrul Băncii Naționale a României, Adrian Vasilescu.

"La această oră, capitalul băncilor este în pericol. Din clipa în care Legea privind darea în plată a fost publicată în Monitorul Oficial, clipa 1, și clipa 2, când această lege a intrat în vigoare în 13 mai, capitalul băncilor a început să scadă treptat și nu știm până unde va scădea. Sunt calcule făcute cu cifrele în față, cu legile în față, și s-ar putea să vedem cum băncile vor fi constrânse tot mai mult să aducă de afară capital", a declarat joi Adrian Vasilescu în cadrul unui eveniment pe teme economice. El a precizat că vorbește în nume personal, și nu exprimă opinia BNR.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit acestuia, discursurile anti-bănci sunt, de fapt, un discurs anti-național.

"Astăzi, într-un discurs public, excesiv de populist, auzim vorbe de genul "să nu ne purtăm cu mănuși cu băncile, putem să le forțăm cât vrem, pentru că nu o să plece câinele de la măcelărie". Este expresia cea mai anti-națională pe care cineva o poate rosti și pe care cineva o poate auzi", a mai spus Vasilescu.

Notarii discută săptămâna viitoare onorariile pentru darea în plată CITEȘTE ȘI Notarii discută săptămâna viitoare onorariile pentru darea în plată

Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credit a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 28 aprilie și a intrat în vigoare pe 13 mai.

Conform acesteia, orice persoană fizică, consumator, care are un credit garantat cu ipotecă cu o valoare mai mică de 250.000 echivalent euro la momentul contractării, poate opta să predea casa băncii în schimbul ștergerii creditului rămas de plată, printr-o notificare transmisă instituției de credit în acest sens.

Sursa: AGERPRES

 

Profit.ro organizează, în 23-24 mai, la Hotel Sheraton, sala Platinul, cu începere de la ora 9.00, prima ediție Profit Financial Forum, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții instituțiilor de supraveghere și reglementare, ai asociațiilor profesionale din domeniul bacar și asigurări, șefi de bănci, fonduri de investiții, reprezentanți ai pieței de capital, pentru a dezbate viitorul piețelor financiare.

Pentru detalii și înregistrări, click AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
vasilescu
bănci
capital
darea în plată