60.000 de euro, pragul de sus pentru cei care își caută casă; piața imobiliară este a apartamentelor cu două camere

60.000 de euro, pragul de sus pentru cei care își caută casă; piața imobiliară este a apartamentelor cu două camere
scris 24 iul 2016

După anii de criză, proprietarii par să-și fi recalibrat destul de bine oferta la cerere. 95,4% dintre cumpărători caută apartamente cu un preț maxim de 60.000 de euro, adică apartamente cu două și trei camere în special, care se încadrează în plafonul impus prin programul guvernamental Prima Casă, potrivit unui studiu făcut de portalul imobiliare.ro.

Înainte de 2009, momentul „intrării oficiale“ a crizei în România, 70% dintre cumpărătorii de apartamente erau interesați de  proprietăți mai scumpe de 100.000 de euro, potrivit sursei citate. La vremea aceea, în Capitală, apartamentele cu trei și chiar două camere se situau, de regulă, peste acest prag, atât pe piața veche, cât și pe cea nouă, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe de altă parte, 9% dintre clienți aveau un buget cuprins între 80.000 și 100.000 de euro, 10% s-ar fi încadrat între 60.000 și 80.000 de euro, iar 11% ar fi plătit până la 60.000 de euro pentru o locuință.

Cu totul altfel stau lucrurile la nivelul lui 2016, când cererea (95,4%) este concentrată asupra proprietăților de până la 60.000 de euro, în vreme ce 3,6% dintre cei care își aută casă ar putea plăti între 60.000 și 80.000 de euro și doar 1% și-ar permite o casă de peste 80.000 de euro.

Pentru a răspunde noilor cerințe de preț ale pieței, dezvoltatorii de ansambluri rezidențiale s-au văzut nevoiți să-și reconfigureze produsele – atât în ceea ce privește numărul de camere, cât și suprafețele alocate.

Pensionarii dețin cele mai multe gospodării din România CITEȘTE ȘI Pensionarii dețin cele mai multe gospodării din România

Astfel, cele mai multe apartamente construite de dezvoltatori între 2012 și 2016 sunt cu două camere (48,3%), urmate la o distanță importantă de cele cu trei camere (32,5%), apoi de garsoniere (12,2%) și de unitățile cu patru camere și mai mult (7%).

Tendința de a dezvolta apartamente cu mai puține camere a fost dublată de o diminuare a suprafețelor aferente diferitelor categorii de locuințe.

Mai exact, suprafața medie unei garsoniere a scăzut de la 45 de metri pătrați, în perioada 2000-2008, la 36 de metri pătrați, între 2012 și 2016, iar un apartament cu două camere are acum circa 55 de metri pătrați, (față de 74 de metri pătrați), unul cu trei camere ajunge la circa 82 de metri pătrați (de la 105 metri pătrați), iar unul cu patru camere și mai mult la 115 metri pătrați (față de 125 de metri pătrați).

 

viewscnt
Afla mai multe despre
apartamente
imobiliare