MAI-Cyber-1-Flash a fost construit cu scopul de a descoperi vulnerabilități în baze de date complexe, bazându-se pentru asta pe rețeaua de securitate cu peste 100 de agenți de AI specializați în securitate cibernetică MDASH (Multi-Model Agentic Scanning Harness).
MAI-Cyber-1-Flash este mult mai puternic și mai eficient decât modelele concurente, precum Mythos, Gemini și GPT 5.5 Cyber, susține Microsoft pe baza rezultatelor obținute în testele sintetice.
Alături de noul model, compania a prezentat și o nouă platformă, numită Perception, prin care agenții AI pot fi folosiți pentru a asista și automatiza diverse sarcini de securitate cibernetică. Printre altele, agenții pot identifica și repara bug-uri software.
Perception împarte agenții în echipe roșii, albastre și verzi. Echipele roșii oferă informații pe baza simulării unor atacuri potențiale. Echipele albastre caută și verifică bug-urile existente, iar echipele verzi sunt cele care fac reparațiile propriu-zise.
Conform șefului Microsoft pe securitate cibernetică, Hayete Gallot, noul model și noua platformă a companiei pot fi folosite pentru a crea sisteme de apărare împotriva hackerilor care folosesc și ei din ce în ce mai mult inteligența artificială.
Noile instrumente de securitate cibernetică bazate pe AI ale Microsoft vor deveni disponibile începând cu 3 noiembrie, când vor fi lansate sub formă de preview.















