A auzit multă lume despre KAIAMO, a fost cel mai mediatizat restaurant din ultima vreme, cu mult timp înainte de a se fi deschis.
KAIAMO s-a deschis de cateva luni, foarte puțini au apucat să treacă pe acolo, însă întrebarea la ordinea zilei, care mi-a fost pusă și mie de nenumărate ori, este dacă sunt mai buni decât MAIZE, la fel de buni sau mai puțin buni. Și da, o să fac în curand o comparație punctuală între KAIAMO și MAIZE, desigur, știu că mulți cititori o așteaptă.
În comunicarea pre-opening, accentul a fost pus pe cheful de la KAIAMO, care e și proprietarul restaurantului, Radu Ionescu. Ceea ce este și foarte bine și inteligent comunicat, desigur. Radu Ionescu e un băiat frumos, tânăr, plin cu tatuaje, citit, trecut prin școli serioase, și nu numai de bucătari, ci și din acelea cu biblioteci și cu studenți care stau în ele și citesc cărti pe hârtie. Și mai e și foarte plăcut Radu Ionescu, pe deasupra, ultima dată a venit la noi la masă să ne explice una-alta, am schimbat câteva cuvinte cu el și i-am făcut și poze (e cel în alb, celălalt, mai stufos, e cafegiul).
I-a luat foarte mult timp lui Radu Ionescu să amenajeze și să deschidă KAIAMO, și o grămadă foarte mare de bani, fără îndoială. A luat spațiul în care a fost The Beef Club câțiva ani, la parterul unei clădiri noi de birouri din apropierea Pieței Charles de Gaulle, chiar unde Ermil Pangratti se împreunează cu Calea Dorobantilor, în poarta Televiziunii Române.
The Beef Club era excelent amenajat, am crezut că vor prelua spațiul cu tot cu mobilier, mai ales că era nou și de cea mai bună calitate. Însă am găsit un salon total diferit, inclusiv cu aducerea bucătăriei deschise în mijlocul restaurantului, ceea ce iarăși arată că oamenii aceia știu bine ce fac și pot duce o idee până la capăt.
KAIAMO arata foarte bine, e unul dintre cele mai spectaculos amenajate restaurante ale Bucureștiului, cu un concept perfect coerent, de la un capăt la celălalt, specificul gastronomic fiind inclus în această coerentă. Au și niște povești de efect, bine documentate și învățate de către personal, ca de pildă cu tot ce e lemn la KAIAMO fiind recuperat de la case vechi dărâmate și recondiționat cu o mână de mare specialist. Nu am răbdare acum să scriu despre toate câte mi s-au povestit, dar poate ne trimit ei textele cu istoria proiectului și a fiecărui lucru în parte de la KAIAMO, chiar sunt interesante și merită să fie cunoscute.
Sigur, meniul e centrul de interes la KAIAMO, totuși. KAIAMO s-au poziționat explicit, cu mult înainte de a se deschide, drept constructori ai Noii bucătarii românești fine, noua bucătărie creativă lansată pentru prima dată în lume toamna trecută de către Kane (inchis intre timp) si MAIZE, cărora li s-a alăturat din mers și Bistro Ateneu, între timp.
Meniul de la KAIAMO pare să fie inventat și conceput de către Radu Ionescu, poate că în întregime sau preluând și modificând diverse rețete pe care le-a întâlnit el prin lume, pe unde a ajuns. Nu vom ști niciodată dacă nu ne vor povesti ei înșiși în detaliu. Oricum, numele mâncărurilor îi aparțin în totalitate, asta cu siguranță! Sunt foarte originale, bine gândite și formulate, cel care face marketingul lui KAIAMO (poate că Radu Ionescu însuși?) știe bine ce face și nu îi scapa niciun detaliu.
Nu am notat numele exacte ale mâncărurilor, gândindu-mă că le voi lua de pe site, însă am avut surpriza să nu le găsesc. Dacă și aceasta este o tehnică de marketing, înseamnă că e una nouă, pe care eu nu am aflat-o încă.
Am fost de doua ori la KAIAMO până acum, o dată luând din meniul a la carte și data următoare doar din meniurile zilei, cu preț fix – acestea din urmă fiind cam aceleași mâncăruri, doar cu prețuri mai joase. La început am primit pâine proaspătă, făcută de ei cu maia, foarte bună, cu unt sărat. Apoi o tartă, un fel de quiche, destul de bună, însă nimic special cu ea. Parizerul pe ziar (așa se numește în meniu), un parizer pe care îl face pentru ei nu știu ce producător din Vâlcea și pe care ni l-au adus pane, cu piure alături, bune și acestea. Apoi un ou posat și o mâncare de legume și carne, despre care îmi aduc aminte că avea în nume “gipsy” și “vânat”. Caracatița a fost foarte bună, cu unul dintre cele două sosuri foarte bun, de asemenea. Desertul cu ciocolată și sos de vanilie, cel în formă de perle în scoica din poze, a fost foarte bun, de asemenea, la fel și cafeaua.
Și mâncărurile din meniurile zilei au fost bune și foarte bune: o supă de mazăre și una de roșii, o mâncare de linte, un pilaf pane; cremă de zahăr ars foarte bună, gogoșile bune, de asemenea, dar cam cleioase după gustul meu. Porțiile sunt mici la KAIAMO.
Serviciul a fost absolut remarcabil, probabil cel mai distinctiv din București în acest moment, condus de o adorabilă făptura, partenera de viață și de business a lui Radu Ionescu, din câte am înțeles. Rar mi-a fost dat să întâlnesc pe cineva mai potrivit pentru un astfel de rol de client service decât această ființă plăpândă din poză. Și ceilalți chelneri au fost foarte plăcuți, unul singur părând că exagerează cu o politețe peste limitele utilului și credibilului. Și până și hostesa mulatră de la intrare a fost foarte plăcută și naturală, iarăși o noutate…
Prețurile sunt mari la KAIAMO, și pe bună dreptate, pentru că nu poate face nimeni totul de la zero, fără semipreparate, cu bani puțini. Sunt rezonabile, însă: un meniu al zilei complet, cu tot cu un pahar de vin, e până în 50 de lei, iar o masă în doi din meniul a la carte, cu două pahare de vin bun, e 3-400 de lei, ceea ce e bine, dacă măsurăm cu alte restaurante în care tot atât plătești.
KAIAMO e un proiect excelent, nu doar gastronomic, ci și social și antropologic, prin ceea ce spun și ce fac, prin felul în care o fac, prin exemplul pe care îl dau prin fiecare detaliu al activității lor, începând chiar cu ceea vezi în bucătăria intenționat lăsată deschisă. Și e un loc cu oameni civilizați și agreabili, după cum am mai spus. Sper să le meargă bine, o să scriem și noi cât de mult și cât de des putem despre ei, fiindcă exact asta vrea Restocracy cel mai mult să facă cunoscut cititorilor săi.
