Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) arată că persoanele care au credite, au datorii și nu le mai pot plăti pot primi gratuit consiliere privind procedura de insolvență a persoanelor fizice, prin direcția specializată din cadrul instituției.
"În contextul măririi dobânzilor bancare și interbancare și al creșterii inflației din ultima perioadă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vine în sprijinul persoanelor fizice aflate în imposibilitate de plată. Astfel, prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul ANPC, consumatorii care au accesat credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față pot apela la procedura specifică, de insolvență a persoanelor fizice, prevăzută de Legea nr. 151/2015", arată ANPC.
Conform sursei citate, la întâlnirea periodică a Comisiei de Insolvență la Nivel Central - din care fac parte reprezentanți ai ANPC, ai Ministerelor de Finanțe, al Muncii și Protecției Sociale, al Justiției și Oficiulului Național al Registrului Comerțului -, desfășurată miercuri, au fost discutate condițiile actuale pe care le prevede Legea nr.151/2015 și posibilitățile amendării acesteia, în viitoarea sesiune parlamentară. Acest demers este necesar pentru ca legislația în domeniu să fie actualizată, în conformitate cu evoluția economică a momentului, astfel încât un număr cât mai mare de consumatori să poată avea acces la cele trei tipuri de proceduri.
"Dorim ca accesibilitatea procedurilor de insolvență a persoanelor fizice să fie cât mai la îndemâna consumatorilor, iar pentru aceasta și pentru alte lămuriri, îi așteptăm la sediile noastre din toată țara, pentru a le oferi consiliere gratuită și sprijin”, a afirmat Ruxandra Badea, director al Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice.
Prin procedura de insolvență a persoanelor fizice, este reglementată situația în care datoriile persoanelor fizice pot fi reeșalonate pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire încă un an.
Persoanele fizice care au bunuri sau venituri urmăribile și nu se încadrează pentru procedura pe bază de plan de rambursare pot opta pentru procedura prin lichidare de active, scrie News.ro.
Persoanele fizice care au peste vârsta standard de pensionare și au pierdut jumătate sau total capacitatea de muncă pot beneficia de ștergerea datoriei, în cazul în care valoarea acesteia este de maximum 10 salarii minime pe economie.
Persoanele interesate să acceseze aceste proceduri se pot informa de pe site-ul ANPC sau pot lua legătura cu birourile teritoriale de insolvență din cadrul comisariatelor județene pentru protecția consumatorilor.