Pensiile private obligatorii au depășit 70 miliarde lei, prima dată după 2008

Pensiile private obligatorii au depășit 70 miliarde lei, prima dată după 2008
scris 16 nov 2020

Activele în fondurile de pensii private (Pilonul 2) ale celor aproape 7,6 milioane de contributori au depășit, la finele lunii octombrie, pragul de 70 de miliarde de lei, de la 61,97 miliarde de lei la finele anului 2019 și 86,45 milioane de lei în luna mai 2008, potrivit datelor afișate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

În 2008, statul a virat primele contribuții la Pilonul 2.

Urmărește-ne și pe Google News
CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!

De ce este important: Pe fondul căderii puternice a burselor financiare internaționale, mișcare provocată de declanșarea pandemiei de COVID-19, fondurile locale de pensii au pierdut în martie aproape 2,7 miliarde de lei din valoarea activului net, cu toate că în februarie și martie intrările (viramentele) au însumat aproape 1,6 miliarde de lei.

Profit.ro a relatat recent că administratorii fondurilor de pensii private (Pilonul 2) au reușit să recupereze pierderea provocată de căderea piețelor financiare de la începutul acestui an, în urma declanșării pandemiei de coronavirus, randamentele obținute în primele 9 luni situându-se între 1% și 2,5%. 

La finele lunii octombrie, banii din Pilonul II erau plasați în titluri de stat - 48,3 miliarde de lei (68,73% din total), acțiuni - 13,5 miliarde de lei (19,3%), obligațiuni corporative - 3 miliarde de lei (4,2%), depozite bancare - 1,6 miliarde de lei (2,3%) și alte plasamente.

Pragul de 60 miliarde de lei a fost depășit în noiembrie 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
fonduri de pensii
active
asf