În paginile ziarelor din anii ‘30, ‘40, Gazeta Municipală, Ilustrațiunea Română, Albina, revistele Cinema și Radio-Adevărul publicau în luna decembrie articole care criticau administrația locală, povești și istorii despre cum se sărbătorea Crăciunul la noi și în lume, editoriale pline de spirit, întâmplări ale semnatarilor articolelor precum Constantin Bacalbașa, dar și desene și ilustrații semnificative realizate de Victor Ion Popa, scriitor, om de teatru.
În Gazeta Municipală, organ săptămânal de informație și critică edilitară, în numărul din 20 decembrie 1936, pe prima pagină a fost publicat un desen de Victor Ion Popa, ”Darul pe care Moș Crăciun îl aduce consilierilor”, iar Moș Crăciun este desenat cu urna pe care scria ”Alegeri comunale”, scrie News.ro.
Ziarul, care apărea în fiecare duminică, a publicat anul următor, pe 19 decembrie 1937, un alt desen de Victor Ion Popa, cu explicația: ”Moș Crăciun: Găsesc bulevardul Brătianu tot cum l-am lăsat anul trecut. Se cunoaște că nu mai este Dobrescu primar”.
Mai jos, o Scrisoare de Crăciun a scriitorului din volumul ”Ghicește-mi în cafea”, care era în tipar la editura Ideea. În același număr, Aurel Tita scria un articol intitulat ”Primul Crăciun studențesc”.
”Pe Moș Crăciun l-am cunoscut odată mai de mult, între un colind și copilărie. De-atunci au trecut ani și zăpezi și Moș Crăciunul copilăriei s-a retras, cuminte, printre amintiri. Cu ani mai târziu, l-am cunoscut pe Moș Crăciun la oraș. Credeam că i se spune «Domnul Crăciun» (...) La oraș, l-am regăsit pe Moș Crăciun neschimbat. Cum îl știam, bătrân și blând, Moș Crăciun își purta cu multă evlavie aceeași barbă mare, colilie. În picioare avea ciorapi groși de miță, făcuți într-un cârlig, opinci de obiele, strânse voinicește, cu nojițe și înfofolite în tusluci – că era Moșul bătrân și pregeta, iarna vrăjmașe și un ger năprasnic (...) Până la gara de Nord, venise cu «trinul», cu bilet de-a treia. Dar dela gară încolo nu-i mai rămăseseră crăițari să ia tramvaiul”.
Și în 25 decembrie 1938, Gazeta Muncipală ieșea pe piață cu un desen pe prima pagină de Victor Ion Popa - ”Moș Crăciun în București”, cu explicația ”Norocul vostru cetățeni, că U.C.B.(Uzinele Comunale București, n.r) a curățat la timp străzile de zăpadă. Altfel...”.
În același număr, redactorii au publicat o ”Întâmpinare lui Moș Crăciun”. ”La serbarea Pomului de crăciun a funcționarilor percepției 5 comunale, care a avut loc joi, la sediul din strada Bibescu Vodă, s’a citit următoarea întâmpinare în versuri, opera funcționarului Ion Niculescu Predeal: ”Bine ai venit, Moș Crăciun!/ Noi te știm. Ai suflet bun!/ facei ce poți și te gândești,/ Ca să nu ne ocolești,/ Cu desaga-ți fermecată,/ Vii și pe la noi odată,/ Într’un an. Îți mulțumim,/ Și cu toți făgăduim/ Că vom fi ascultători,/ Toți cuminți, tot muncitori.
Moșule, noi îndrăsnim,/ Să ne plângem, să-ți vorbim/ Și dacă ai vreo putere,/ Du-te, intervino, cere/ Să ni se-ndulcească traiul,/ Să ne plătească tramvaiul./ Domn-Primar să reflecteze,/ Să nu se retrogradeze./ Căci salariul e prea mic,/ E aproape de nimic(...)”.
În pagina 3, era publicat un articol-sinteză, intitulat ”Crăciunul la români și la alte popoare”, extras din lucrarea ”Crăciunul la diferite popoare” a regretatului Domenico Caselli.
Anul următor, Gazeta apărea pe prima pagină cu o reproducere după o gravură a celebrului pictor german Albrecht Durer, ”Nașterea Domnului”. Iar unul dintre cele mai savuroase articole este cel care reproduce fragmente din memoriile lui Constantin Bacalbașa - ”Crăciunul în București la 1871”.
El scrie: ”Crăciunul de la 1871? Vârsta de atunci îl aștepta cu nerăbdare. De pe la ceasurile 10 din seară, începea să răsune Bucureștiul de strigătele ascuțite ale colindătorilor, în noaptea ajunului. Pe vremea aceea colindătorii erau copiii din mahalale, copiii oamenilor săraci care eșeau ca să aducă acasă, acolo unde erau vetrele mai reci și inimile mai pustii, tot ce putea aduna ca mere, nuci și covrigi.
Centrul comercial era mai rece și mai puțin primitor de astfel de manifestațiuni tradiționale: însă cu cât te depărtai către margine, răsuna tot mai des cântatul cristalin al copiilor: «Bună dimineața la moș ajun! Ne dați? Ne dați?»”.
Bacalbașa povestește anii fără griji.
”Când au mai trecut doi ani după ce am venit la București am plecat și eu cu «bună dimineața». Era pe vremea aceia obiceiul ca și liceenii adunați în grupuri măricele, care de multe ori ajungeau până la 40, să plece cu moș ajunul. Fiindcă erau pe acea vreme multe case care respectau datina și-și făceau o plăcere și o petrecere din primirea colindătorilor. Era actorul Pascaly care, de cu seară se instala în antreul casei din dărătul unei mese mari pe care se afalau coșuri cu nuci, cu covrigi, cu covrigi din cei mici, cu mere, cu pahare pentru vin, cu samovarul cu ceaiu. Și alăturea damigenele cu vin. Până aproape de ziuă Pascaly primea neobosit și vesel și ura copiilor sănătate și un an mai spornic și ciocnea paharul și avea câte o vorbă bună pentru fiecare”.
O altă întâmplare din vremea tinereții lui Bacalbașa are în centru o seară de ajun de pomină. ”Într’un an oarecare ne-am adunat mulți, erau aproape de patruzeci, dar nu-mi aduc aminte de nici unul. Știu numai că printre noi era și Alexandru Macedonsky. Tot ciocnind paharele prin casele pe unde trecusem am ajuns destul de amețit la locuința surorilor Laura și Smărăndița B. unde întrega familie era adunată. Am fost primit cu brațele deschise. Drept mulțumire am vărsat un pahar de vin peste mâna d-șoarei Laura, care, în camizolă alba, făcea onorurile casei”.
Un alt articol în organul edilitar din 24 decembrie 1939, ”Pomul de Crăciun al funcționarilor comunali”, de altfel un eveniment care avea loc anual în Capitală, consemna că ”D. primar general Dombrowski a făgăduit că va veni în ajutorul funcționarilor cu salarii mici”. Primarul a declarat că ”față de timpurile vitregi prin care trecem, a hotărât să vină în ajutorul funcționarilor cu salarii modeste și le va acorda unele înlesniri pentru a le da posibilitatea să poată activa în interesul instituțiunei fără a avea permanent grija existenței”.
Mihail Dragomirescu, directorul Gazetei Municipale, scria în editorialul din 22 decembrie 1940, despre ”Crăciunul sătul...”.
”Fără îndoială că și la Crăciunul anului 1940, o bună parte și chiar mulți, vor călca pe șleaurile tradiției gastronomice. Își vor scutura buzunarele și de unde au sau nu au, vor găsi bani pentru a-și face datoria către stomac”.
În Ilustrațiunea Română din 24 decembrie 1936, o fotografie de pe frontul naționaliștilor spanioli era explicată: ”Crăciunul pe frontul naționaliștilor spanioli e de un tragic neasemuit. Oameni triști și resemnați, continuă totuși lupta fratricidă, în nădejdea unor zile mai bune, ale căror zori întârzie să se arate...”.
George Potra, la rândul său, descria petrecerile bucureștenilor, iarna, în articolul "Petrecerile bucureștenilor de acum o jumătate de veac”, în numărul din Gazeta Municipală, datat decembrie 1942.
"Pentru bucureșteni, plimbarea cu sania era una din cele alese plăceri, iar atunci când ninsoarea era densă și liniștită era o adevărată îmbulzeală pe Podul Mogoșoaiei și în special la Șosea. Săniile boierești cât și cele birjerești (...) erau trase de cai voinici și frumoși acoperiți (...). O altă petrecere de iarnă erau balurile, unele mascate, altele nu. Cele cu caracter public și oarecum pentru elita burghezimei, se țineau în sala Bossel, iar celelalte în sala Franzelaru, în sala Zeipser, la Pomul Verde, la Jicnița și Dacia. Cele mai simple baluri se dădeau însă la Hârdău unde servitoarele veneau desculțe, se spălau la hârdău și apoi se încălțau cu ghetele sau pantofii ce-i aduceau în mână.
Numai astfel puteau să intre în sală, fiindcă patronul nu dădea voie nimănui să-i murdărească dușumelele. La cest bal de ultimă categorie, veneau uneori și tineri din lumea bună. În afară de cele amintite, în mai toate saloanele boierilor bucureșteni se dădeau baluri frumoase. Cele mai aristocratice însă și neîntrecute în același timp erau acelea din saloanele prințesei Grigore Șuțu, actualmente palatul Crissoveloni de lângă statuia Brătianu și în saloanele doamnei Otetelișanu de pe Calea Victoriei, Terasa de mai târziu, în locul căreia s-a ridicat Palatul Telefoanelor ce n’are nimic comun cu specificul orașului”.
În Albina din 12 decembrie 1928, revistă enciclopedică populară, Vasile Șoimaru descria "Crăciunul la noi și la alte neamuri”.
"Crăciunul e cea mai de seamă sărbătoare a creștinilor. El amintește Nașterea Domnului nostru Isus Cristos, Mântuitorul oamenilor. Ori ce român, fie el bogat ori sărac, caută să prăznuiască această zi mare după puterile lui. Știm cu toții cari sunt datinele Crăciunului la noi, de aceea vom arăta cum sărbătoresc și alte neamuri această zi. În Bretania (Franța), în satele de pe malul mării care își înalță valurile până hăt departe în vifornița iernii, oamenii se duc în noaptea Crăciunului la biserică. Clopotul se aude aci tânguios, aci vesel, iar in biserica luminată lumea stă îngenunghiată și ascultă cucernic vestirea Nașterii Mântuitorului. Femeile, ai căror bărbați, părinti ori feciori sunt duși pe mare cine știe în ce țări depărtate la pescuitul batogului, plâng cu gândul la cei duși din cari mulți poate nici nu se vor mai întoarce. După slujba, care se sfârșește după miezul nopții, lumea se întoarce acasă cu sufletul mai împăcat, cu nădejdea în Cel de sus care le va fi ascultat ruga. În Anglia nu se sărbătorește Crăciunul ci Anul nou. Sărbătorirea Anului Nou începe la englezi cu mult înainte de 25 Decembrie și se sfârșește iarăși cu câteva zile în urmă. Pentru acest popor sărbătorirea Anului nou, sau Cristmas cum îi spun ei e un prilej de petrecere iar nu de reculegere. Se mânâncă bine, se bea tot așa și se petrece in lege. La uși se agață crenguțe de vâsc. Își au și englejii datinele lor”, scrie autorul.
El explica și cum se petrec sărbătorile de iarnă și peste Ocean.
"America fiind o țară mai mult de adunătură, căci acolo se găsesc din toate neamurile de pe suprafața pământului, fiecare își serbează Crăciunul după datinele apucate din moși strămoși. Numai că, trăind de atâta vreme acolo, datinele lor s'au cam amestecat. În Italia Crăciunul e un prilej de bucurie cucernică italienii își au datinele lor cari nu se prea deosebesc de ale altor neamuri.
La ruși Crăciunul se serbează cam tot ca la noi. Femeile însă, cari cred mult în farmece și eresuri, caută să-și afle ursita în noaptea Crăciunului cum fac fetele noastre în noaptea Bobotezii: varsă ceară într'un vas cu apă în clocote și își prezic soarta după cum s'alege ceara. Altele pun în fundul unui pahar plin cu apă un ban de argint și stau ceasuri întregi să vadă aparând pe ban chipul ursitului lor. Stând însă atâta vreme cu privirile încordate și cu gândul înfierbântat, unora li se pare că văd un coșciug sau cine știe ce altă bazaconie care prorocește moartea. În Ukraina fetele fac cerc în jurul unei grămăjoare de boabe, în care au ascuns un inel. În cerc se introduce un cocoș, care ciugulind boabele, dă peste inel și-l mișcă din loc. Inelul alunecă spre una din fete și aceasta este predestinată să se mărite în anul ce vine. Copiii cu colinda e însă și rămâne unul din cele mai frumoase obiceiuri ale românilor și cari nu se prea găsesc la alte neamuri. Glasurile lor nevinovate încântă parcă sufletul și aduc mângâere în inimile cele mai îndurerate. Și care e gospodina care nu întinde micuților colindători un măr, un covrig sau câteva nuci când aude sub ferestre: Bună dimineața, la moș Ajun, ne dați ori nu ne dați?". Și... le dă un covrig să nu moara de frig" ... și le dă o nucă să nu se dea cu capul de ulucă "...! Sfinte și frumoase datini cari nu vor pieri decât odată cu suflarea românească !...”.
Pagina de Facebook Reclame Vechi Românești prezintă un număr special de Crăciun Radio-Adevărul, care a apărut în 22 decembrie 1935, cu actrița Shirley Temple, pe copertă.
Revista Cinema anunța, tot pe copertă, pregătirile de Crăciun din decembrie 1940. “Grijulie, tânăra “steluță” își așează ciorăpeii pe sobă pentruca Moș Crăciun să aibe unde-și descărca tolba…, în locul tuturor lucrurilor frumoase pe care le așteaptă, ar prefera însă suntem siguri, ca bătrânelul unchiaș să ne aducă nouă, tuturor, porumbelul păcii…”, este textul de pe coperta revistei Cinema 1940.
În anii 1980, Crăciunul apare din ce în ce mai rar în paginile ziarelor românești. Moș Crăciun fusese înlocuit încet-încet cu Moș Gerilă. Regimul comunist interzisese orice referire la marea sărbătoare creștină, Nașterea Domnului.
