Consumul de alcool scade în țările dezvoltate, dar crește în cele emergente, China pe primul loc

Consumul de alcool scade în țările dezvoltate, dar crește în cele emergente, China pe primul loc
scris 9 ian 2016

În pofida faptului că, la nivel global, consumul total de alcool s-a majorat, în 2014, cu un milion de litri, ajungând la 249 de milioane de litri, raportat pe cap de locuitor, se află pe un trend descendent. Însă, în țările emergente este în creștere, China fiind, de departe, cel mai mare consumator.

Producătorii de alcool își vor îndrepta atenția din ce în ce mai mult spre piețele emergente, în special cele asiatice, acestea fiind singurele în care consumul pe cap de locuitor este în ascensiune.

Urmărește-ne și pe Google News

China, de departe cel mai mare consumator de alcool, cu o cotă de 27,5% din consumul total de alcool la nivel global, și India, țara cu cel mai mare potențial de creștere, dat fiind că este responsabilă doar pentru 2,1% din consumul global, vor fi principalele “atracții” ale industriei alcoolului în anii viitori.

Nici economiile emergente din America de Sud, Brazilia (cu o cotă de 5,7%) și Mexic (cotă de 2,9%) nu vor fi ignorate de producătorii de alcool.

Acestea sunt cele patru state din topul primelor zece state consumatoare de alcool care și-au majorat, potrivit unui raport International Wines and Spirits Record (IWSR), consumul de alcool pe cap de locuitor adult.

Rusia și-a dublat consumul de alcool

Pricipalul motiv al acestei scăderi o reprezintă reducerea consumului în statele dezvoltate, unde atât impozitarea agresivă, cât și diferitele reglementări privind sănătatea publică au condus la o scumpire a produselor alcoolice. Astfel, deși Germania și Marea Britanie conduc, în continuare, detașat în topul consumului pe cap de locuitor, în ultimii douăzeci de ani, cantitățile s-au redus considerabil, cu peste 50 de litri pe cap de locuitor. Ocupanta locului al treilea, Franța, a înregistrat o scădere mai moderată, în timp ce Rusia a recuperat teren în ultimele două decenii, majorându-și consumul cu peste 100%.

Consumul de whisky îl va depăși pe cel de vodkă până în 2020

Potrivit estimărilor IWSR, în perioada 2015-2020, băutura alcoolică cu cea mai spectaculoasă ascensiune va fi whisky-ul, cu o creștere de 3,8%, acesta urmând a depăși vodka în topul consumului de tării. Și consumul de tequila se va majora cu 2,9%, în special din cauza preferinței din ce în ce mai accentuată a tinerilor pentru acest tip de tărie.

viewscnt
Afla mai multe despre
consum
alcool
china
india
brazilia
mexic
whisky
vodka