ANCOM a lansat în consultare publică un chestionar privind serviciul universal în domeniul serviciilor poștale

ANCOM a lansat în consultare publică un chestionar privind serviciul universal în domeniul serviciilor poștale
scris 7 iun 2018

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a anunțat joi că supune consultării publice un chestionar privind implementarea serviciului universal în domeniul serviciilor poștale. În prezent, în România, Compania Națională Poșta Română este desemnată ca furnizor de serviciu universal de la data de 1 ianuarie 2014 până la data de 31 decembrie 2018.

După expirarea acestei perioade, în vederea asigurării continuității furnizării serviciului universal, este necesară analizarea măsurii în care este oportună organizarea unei noi proceduri de desemnare ori dacă serviciile din sfera serviciului universal pot fi asigurate prin intermediul mecanismelor concurențiale din piață, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Autoritatea a elaborat un chestionar care se adresează tuturor actorilor activi pe piața serviciilor poștale din România (furnizori de servicii poștale, asociații ale consumatorilor și ale industriei poștale, comercianți online etc.) pentru a afla opinia acestora cu privire la implementarea serviciului universal începând cu anul 2019.

„Fiecare cetățean are dreptul de a beneficia permanent de servicii poștale la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile – acesta este pe scurt serviciul universal. În ultimii ani, atât la nivel internațional, cât și național, serviciile poștale s-au diversificat nu doar ca urmare a apariției unor servicii inovative oferite de furnizori, ci și ca rezultat al modificării comportamentului de consum al utilizatorilor odată cu dezvoltarea comerțului electronic și al digitalizării. În acest context, ne dorim să aflăm opinia reprezentanților industriei de profil cu privire la furnizarea serviciului universal pentru ca demersurile Autorității să fie în concordanță cu necesitățile pieței românești, dar și cu așteptările cetățenilor”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Piața de media din România a depășit 400 milioane euro, cea mai mare creștere după criză. Investiții accelerate în TV, online-ul pe trend ascendent, printul continuă să scadă CITEȘTE ȘI Piața de media din România a depășit 400 milioane euro, cea mai mare creștere după criză. Investiții accelerate în TV, online-ul pe trend ascendent, printul continuă să scadă

Opiniile exprimate în urma acestei consultări vor servi la fundamentarea deciziilor ANCOM privind necesitatea desemnării unuia sau mai multor furnizori de serviciu universal, precum și în cazul demarării de către ANCOM a unei proceduri în acest sens, a stabilirii obligațiilor ce vor fi impuse în sarcina furnizorului/furnizorilor de serviciu universal.

Cei interesați își pot exprima opinia asupra necesității și oportunității desemnării unuia sau a mai multor furnizori de serviciu universal pentru furnizarea unui set minim de servicii din sfera serviciului universal, a perioadei optime pentru care consideră utilă această desemnare, precizând și care sunt categoriile de servicii pentru care consideră necesară existența unui furnizor desemnat.

De asemenea, se pot exprima opinii asupra obligațiilor care ar trebui impuse furnizorului sau furnizorilor de serviciu universal poștal, respectiv asupra frecvenței de livrare impuse pentru localitățile aflate în cazuri sau în condiții geografice excepționale, a programului cu publicul pentru fiecare punct de acces și a repartiției acestor puncte de acces în raport cu populația sau a posibilității asocierii dintre doi sau mai mulți furnizori pentru a realiza acoperirea geografică impusă furnizorului de serviciu universal.

Răspunsuri la întrebările din chestionarul publicat pe pagina de internet a ANCOM pot fi trimise până la 29 iunie.

Serviciul universal reprezintă instrumentul legislativ prin intermediul căruia este asigurat dreptul fiecărei persoane de a beneficia de furnizarea permanentă a serviciilor poștale incluse în sfera serviciului universal, la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor.

Prin urmare, asigurarea furnizării acestor servicii de bază, prin impunerea de obligații specifice în sarcina unuia sau a mai multor furnizori de servicii poștale, are ca scop facilitarea incluziunii sociale a unor anumite categorii de populație sau a unor zone defavorizate, preponderent rurale, urmare a eșecului pieței de a furniza servicii pe baze comerciale, în condițiile ce guvernează conceptul de serviciu universal.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
posta