Administratorii fondurilor de pensii private (Pilonul 2) au reușit să recupereze pierderea provocată de căderea piețelor financiare de la începutul acestui an, în urma declanșării pandemiei de coronavirus, randamentele obținute în primele 9 luni situându-se între 1% și 2,5%, relevă date analizate de Profit.ro. Raportat la septembrie 2019, randamentele administratorilor variază între 2,3% și 4%.
Practic, în intervalul aprilie - septembrie, randamentele medii ale fondurilor au atins aproape 9%, rezultat ce a permis acoperirea deprecierii de 6-7% din primul trimestru al anului.
Performanța fondurilor este remarcabilă în condițiile în care indicii Bursei de Valori București (BVB), unde administratorii au investit o cincime din totalul activelor, sunt încă pe minus atât la 9 luni, cât și la 12 luni.
De ce este important: Pe fondul căderii puternice a burselor financiare internaționale, mișcare provocată de declanșarea pandemiei de COVID-19, fondurile locale de pensii au pierdut în martie aproape 2,7 miliarde de lei din valoarea activului net, cu toate că în februarie și martie intrările (viramentele) au însumat aproape 1,6 miliarde de lei.
Mai multe detalii despre evoluția valorii unitare a activului net (VUAN) al fiecărui fond de pensii pot fi accesate AICI.
La finele lunii septembrie, activele celor 7 fonduri de pensii totalizau 69,8 miliarde de lei, cu 13% mai mult față de 31.12.2019 și cu 18,5% peste nivelul atins la 30.09.2019.
Randamente vs inflație. 2019, cea mai bună performanță din ultimii 9 ani
Cele 7 fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au realizat în 2019 un randament mediu de 11,8%, cea mai bună performanță din ultimii 9 ani, pe fondul recuperării deprecierilor cauzate de efectele OUG 114/2018 în economie și pe piețele financiare, precum și evoluțiilor peste așteptări ale Bursei de Valori de la București, a anunțat, la începutul acestui an, Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
”Randamentul total realizat de toate fondurile de Pilon II de la start (20 mai 2008) și până la finele anului 2019 a fost de 154%, adică un randament mediu anualizat de 8,35% pentru toată perioada de funcționare a Pilonului II. Acest indicator este cu mult peste rata totală inflației din perioada analizată (41,8%), respectiv rata medie anualizată a inflației pentru exact aceeași perioadă (3,05%)”, se arăta în mesajul transmis.
CITEȘTE ȘI SONDAJ Românii economisesc mai puțin, în pofida creșterii salariului mediu pe economie. 3 din 4 români cred că Pilonul II ar trebui menținutLa începutul lunii aprilie, APAPR anunța că activele fondurilor private de pensii s-au depreciat în primul trimestru al anului cu 6-7%, în condițiile în care economia globală și toate piețele financiare internaționale au fost afectate în ultimele luni de efectele pandemiei cu COVID-19, precum și de restricțiile impuse libertății de mișcare a persoanelor și bunurilor.
"În prezent, o bună parte a economiei globale este oprită, iar piețele financiare reflectă acest lucru prin deprecierea activelor. Nu există stat sau domeniu care să nu fie afectat de această criză globală, iar România nu face excepție, arată APAPR, precizând că, urmare a șocului puternic suferit de piețele financiare, fondurile de pensii private din România se confruntă cu o depreciere temporară a valorii activelor administrate", se arăta în mesajul asociației.
CITEȘTE ȘI Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Adrian Tănase, CEO-ul Bursei: Piața de capital are foarte multă lichiditate; este loc și pentru antreprenori, și pentru listări de stat. Ce recomandă ca investiții pe bursăÎn martie, față de luna precedentă, activul net al celor 7 fonduri de pensii, unde sunt înscriși peste 7,5 milioane de contributori, a scăzut cu 4,3%, de la 62,82 miliarde de lei la 60,13 miliarde de lei.
Pe fondul căderii puternice a burselor financiare internaționale, mișcare provocată de declanșarea pandemiei de COVID-19, fondurile locale de pensii au pierdut în martie aproape 2,7 miliarde de lei din valoarea activului net, cu toate că în februarie și martie intrările (viramentele) au însumat aproape 1,6 miliarde de lei. Această pierdere afectează însă un număr redus de clienți, respectiv pe cei care sunt în situația să iasă în prezent la pensie. Pentru ceilalți, revenirea burselor financiare va aduce în lunile următoare activul net la valorile înregistrate înainte de declanșarea pandemiei.
La finele lunii august, conform ASF, banii fondurilor de pensii sunt plasați în depozite bancare - 2,52 miliarde de lei, titluri de stat - 45,6 miliarde de lei, obligațiuni municipale - 182,7 milioane de lei, obligațiuni corporatiste - 3 miliarde de lei, obligațiuni ale organismelor străine neguvernamentale - 1,47 miliarde de lei, acțiuni - 13,57 miliarde de lei, titluri de paricipare la fonduri mutuale - 2,07 miliarde de lei și fonduri de marfuri și metale prețioase - 102,1 milioane de lei.