PROFIT NEWS TV Cererea de forță de muncă pentru serviciile medicale se dezvoltă puternic. Cercetător român: Acest domeniu va cunoaște o creștere enormă peste tot în țările avansate

PROFIT NEWS TV Cererea de forță de muncă pentru serviciile medicale se dezvoltă puternic. Cercetător român: Acest domeniu va cunoaște o creștere enormă peste tot în țările avansate
scris 17 ian 2022

Domeniul serviciilor medicale se dezvoltă puternic, pe de-o parte pe fondul pandemiei, iar pe de altă parte ca urmare a creșterii longevității atât la nivel național, cât și în restul țărilor europene. Ce alte domenii vor cunoaște o creștere accelerată în următoarea perioadă? 

„Pentru următorul deceniu, avem o creștere foarte mare a serviciilor medicale și a celor personalizate, inclusiv asistență medicală în ambulatoriu, ajutor pentru sănătate și îngrijire personală, pe fondul creșterii longevității și a schimbărilor demigrafice care țin de îmbătrânirea populației. Acest domeniu va cunoaște o creștere enormă cam peste tot în țările avansate”, a spus, la PROFIT NEWS TV, Sebastian Buhai, economist și cercetător român la Paris și Stockholm. 

Urmărește-ne și pe Google News

Pe lângă serviciile medicale, alte sectoare care vor cunoaște o evoluție accelerată sunt utilizarea și securizarea datelor și energia regenerabilă.

„Vorbim de cei care se pricep la analiza datelor. Avem nevoie de statisticieni, specialiști în cercetare operațională, logistică, experți în securitate cibernetică. Pe fondul tranziției către o economie verde vom avea o creștere mare în ceea ce privește infrastructura pentru energiile regenerabile și atunci vom avea nevoie de ingineri și tehniciei pentru eoliene, panouri solare etc. Acestea sunt unele dintre domeniile care vor cunoaște o creștere enormă”, continuă Sebastian Buhai.

PROFIT NEWS TV Locuri de muncă 2021 – Job-urile în vânzări, printre cele mai vânate. Ana Vișan, Marketing Manager BestJobs: Aici am avut o ofertă foarte mare. Și salariile au crescut CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Locuri de muncă 2021 – Job-urile în vânzări, printre cele mai vânate. Ana Vișan, Marketing Manager BestJobs: Aici am avut o ofertă foarte mare. Și salariile au crescut

Potrivit acestuia, în România competențele digitale lipsesc cu desăvârșire, deși sunt principala cerință în majoritatea locurilor de muncă. 

„Nu stăm deloc foarte bine din acest punct de vedere. Suntem penultimii din Europa, conform raportului DESI (n.red. Digital Economy and Society Index). Competentele digitale ale forței de muncă din România sunt prea puține pentru a acoperi cererea. Iar în ceea ce privește competentele digitale de bază, doar 30% din populație le are comparat cu aproape 60% media Uniunii Europene. Aici suntem pe ultimul loc în UE”, atrage atenția cercetătorul.

Mult mai grav, continuă el, este că românilor le lipsește conceptul de educație continuă. Țara noastră are cea mai scăzută rată de educare a adulților.  

„Aceasta se reflectă și în faptul că întreprinderile românești nu folosesc unele tehnologii de bază. Deci avem decalaje mari privind tehnologia de cloud computing, de infrastructură de mare viteza, deși în unele zone urbane avem potențial mare și suntem pe un loc fruntaș. Stăm mai bine la inteligența artificială, dar mai mult prin parteneriate multinațiuni”, adaugă Sebastian Buhai.

PROFIT NEWS TV Piața muncii - Bogdan Badea, CEO eJobs: Este o bătălie foarte mare pe oameni, se fură de la o companie la alta. Principalul pericol în 2022 CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Piața muncii - Bogdan Badea, CEO eJobs: Este o bătălie foarte mare pe oameni, se fură de la o companie la alta. Principalul pericol în 2022

Anul trecut, românii au aplicat de peste 12,6 milioane de ori pentru locuri de muncă. Numărul candidaturilor depuse este cu 34% mai mare ca în 2019 și cu 5% mai mare ca în 2020, 2021 fiind și anul cu cele mai multe aplicări din ultimul deceniu. În același timp, și oferta de angajare a fost foarte apropiată de nivelul pieței din perioada prepandemică: aproape 365.000 de joburi noi au fost scoase la bătaie în 2021, cu doar 5% mai puține ca în 2019 și, totodată, cu 22% mai multe ca în 2020.

Domeniile care au atras cele mai multe CV-uri în 2021 au fost Retail, Prestări servicii, Call-center/BPO, IT/Telecom și Financiar/Banking. Pe de altă parte, cele mai puține aplicări au ajuns la angajatorii care activează în Industria textilă, Asigurări, Educație/Training, dar și Sport & Wellness. 

viewscnt
Afla mai multe despre
locuri de munca 2021
locuri de munca servicii medicale
sebastian buhai
job-urile viitorului
competente digitale la munca