Principala concluzie a studiului Confidex pentru semestrul II al acestui an este că managerii români au devenit mai optimiști, realiști, dar și mai proactivi în ceea ce privește companiile lor, spune, la Profit.ro TV, Andrei Cionca, CEO & Co-fondator Impetum Group.
„Concluzia principală este că managerii români s-au maturizat extrem de mult în ultimii patru ani și acum sunt extrem de realiști. Vedem și toate îngrijorările lor care, într-adevăr, vin din percepția asta macro economică pe care o văd înrăutățindu-se în următoarele 6 luni, vin din aspecte privind creșterea inflației în viitor, dar, în același timp, îi văd extrem de maturi, proactivi”, mai spune acesta.
Indicele CONFIDEX, care reprezintă indicele de încredere a managerilor români în economia românească, a ajuns la un maxim istoric în semestrul II al acestui an.
„În general, în semestrul II managerii erau un pic mai pesimiști, mai îngrijorați, Dar iată că pentru semestrul II indicele a ieșit la o distanță foarte mică de maximul istoric pe care l-am avut în primul semestru. Suntem la un indice de 52 față de maximul de 52,5 din primăvară.
Și atunci, dacă aș sintetiza, aș vedea un optimism, un realism și o proactivitate de a face lucruri în propria companie astfel încât să fie mai bine pregătite companiile românești pentru aspectul acesta macro economic pe care îl vedem înrăutățindu-se în următoarele 6 luni”, mai precizează Andrei Cionca.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV - Marian Bălan, IPP: A crescut presiunea pe promoții, dar suntem încă într-o situație privilegiată. Private label nu a reușit să capitalizeze foarte mult pe anumite categorii, în curând vor fi pe piață băuturi care înlocuiesc o masăOptimismul managerilor, adaugă el, vine pe de-o parte din rezultatele companiilor lor, care „arată bine în acest moment”, iar pe de altă parte și din maturizarea acestora în urma experiențelor din ultimii 4 ani.
„Avem o situație bună în momentul de față a economiei propriilor lor companii, dar vedem un punct de inflexiune pentru că percepția despre următoarele 6 luni este că lucrurile se vor înrăutăți. Deci, optimismul vine o dată pe un fond bun, nu vedem încă foarte multe probleme de cash flow în companii sau care să fie insurmontabile astăzi.
Pe de altă parte, eu cred că managerii români în acești 4 ani de zile s-au călit, perioada asta a însemnat un tur de forță în care au avut toate crizele posibile existente în imaginația cuiva. Deci, eu cred că am dobândit o anumită experiență, cred că nu ne mai sperie foarte mult niște lucruri, ne așteptăm la o nouă criză, dar nu e ceva cu mult diferit față de ce am trăit în ultimii 4 ani. Eu cred că avem astăzi o clasă managerială română extrem de matură”, afirmă acesta.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV - Cristian Anastasiu, Sera Intelligence. Planificăm în 2025 să mai facem o rundă de finanțare. Suntem într-o perioadă mult mai pragmatică, este mai greu de atras bani. Investitorii se uită să ai un business foarte solidÎngrijorările în schimb vin din modul în care managerii se uită la propria companiei, la sectorul de activitate, la economia globală, europeană, dar și la cea națională.
„Dezamăgirea pentru ultimele 6 luni o reprezintă economia europeană, care a căzut pe locul 5 al încrederii. Mie mi se pare ca pentru următoarele 6 luni ceea ce iese din top este exact perspectiva despre propria companie pe care managerii români o văd mai rea decât perspectiva referitoare la sectorul de activitate și la o cotă dublă față de măsurătoarea de acum 6 luni, când 24% dintre managerii români erau îngrijorați de parcursul propriei companii în următoarele 6 luni. Acum avem 50% dintre manageri care sunt îngrijorați de parcursul propriei companii în următoarele 6 luni și doar 35% care sunt îngrijorați de viitorul sectorului din care fac parte”, explică Andrei Cionca.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV - Andrei Manolache, co-fondator FigVision: Vrem să atragem talente prin mecanismul stock option plan. Dacă ești cu firma de la început, beneficiile pe termen mediu și lung sunt mult mai mariÎn ceea ce privește perspectiva managerilor asupra macroeconomiei, 53% dintre aceștia cred că leul se va devaloriza, 59% cred că investițiile companiilor în dezvoltarea lor vor scădea, 42% sunt de părere că investițiile publice vor scădea, 34% consideră că PIB-ul va scădea, iar 56% se arată îngrijorați de creșterea inflației în următoarele 6 luni.
„Este pentru prima dată când simțim că optimismul se detașează de îngrijorare, că sunt decuplate. Managerii români nu trec pe un safe mode încercând să reducă costurile, să caute să stea în propria bază de clienți și să încerce să supraviețuiască acolo. Surprinderea majoră a fost că ei sunt optimiști în continuare și proactivi.
60% dintre ei declară că ar trebui să creștem chiar dacă asta presupune investiții pentru a putea fi mai competitivi pe piață, în timp ce doar 40% spun că ar trebui să reducă costurile și să fie mai prudenți în perioada următoare. 72% spun că ar trebui să exploreze piețe noi și să atragă clienți noi, în timp ce doar 28% spun că ar trebui să stea în portofoliul actual de clienți îmbunătățind relația cu aceștia.
79% cred că ar trebui să fie mai inovativi, în timp ce doar 21% spun că ar trebui să ne bazăm pe experiența acumulată și pe ceea ce știm deja, 57% spun că ar trebui să exploreze și surse de finanțare alternativă, în timp ce doar 43% rămân la părerea că ar trebui să ne bazăm investițiile doar pe sursele de finanțare interne”, mai spune Andrei Cionca.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV - Ionuț Dorel Motoi, fondator SPLM: Recomand antreprenorilor să meargă către țările din jur sau cele care au comunități mari de români. Cine a reușit în România va reuși oriundeCompaniile românești sunt tot mai deschise și către surse de finanțare alternative, mai relevă studiul. 57% dintre manageri se declară deschiși să exploreze surse de finanțare alternative.
„Eu cred că în perioada următoare vom vedea o activitate foarte efervescentă în ceea ce privește această accesare a fondurilor alternative”, subliniază CEO-ul Impetum Group.