Ziua Investitorului Transilvania Investments: o privire strategică spre viitor

Ziua Investitorului Transilvania Investments: o privire strategică spre viitor
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 30 sep 2024

Ziua Investitorului a oferit o privire în profunzime asupra viziunii strategice, performanței financiare și planurilor de viitor ale Transilvania Investments, confirmând statutul acesteia ca unul dintre cele mai importante fonduri de investiții din România și angajamentul companiei pentru transparență, inovație și creștere sustenabilă.

Strategia definită pentru următorii 4 ani ne dă șansa să ducem Transilvania Investments la un nou nivel. Fiecare aspect a fost gândit astfel încât să explorăm oportunitățile pe care piața le oferă, în scopul maximizării randamentelor investitorilor noștri.”, a spus Marius Moldovan, Președinte Executiv, în cadrul evenimentului.

Urmărește-ne și pe Google News

Fondul de investiții se concentrează, în prezent, pe cele patru linii de business – turism, real estate, tranzacționare activă și private equity.  Pentru fiecare dintre acestea, există inițiative care vor stimula atât performanța pe termen scurt, cât și succesul pe termen lung. În prezentarea sa, Marius Moldovan a subliniat importanța inovației și a parteneriatelor strategice, arătând că Transilvania Investments este bine poziționată pentru a exploata eficient schimbările pieței și a continua să genereze valoare.

Ziua Investitorului Transilvania Investments: o privire strategică spre viitor

Analiză aprofundată a performanței companiei în primul semestru al anului 2024 a confirmat faptul că direcțiile abordate reușesc să asigure stabilitate financiară și valoare pentru acționari. „Mizăm pe o echipă solidă și cu multă experiență, atât la nivel de management al filialelor, cât și la nivelul echipelor operaționale. Pentru acestea, avem setate obiective de dezvoltare pe termen lung foarte clare și obiective de creștere a profitabilității.. Păstrarea unei transparențe totale, atât în modul de raportare, cât și în relația directă cu investitorii, ne va ajuta să ne concentrăm pe ceea ce ne-am propus.”, a subliniat Stela Corpacian, Vicepreședinte Executiv.

Investitorii prezenți la eveniment au fost interesați de modul în care compania intenționează să capitalizeze tendințele emergente, menținând în același timp valorile sale fundamentale. Răzvan Raț, Vicepreședinte Executiv, a punctat intenția fondului de a crește nu doar valoarea portofoliului administrat, ci și calitatea acestuia, fructificând oportunitățile de creștere din sectoarele în care fondul deține investiții, în același timp identificând noi zone de interes investițional.

Accentul pus pe diversificare a rezonat cu participanții, care au recunoscut importanța acestei strategii în contextul actual al unei economii imprevizibile. Abordarea proactivă a companiei în ceea ce privește diversificarea portofoliului a fost apreciată ca fiind un punct forte, asigurând reziliența în fața fluctuațiilor pieței.

Până la o viitoare întâlnire, toate informațiile prezentate în cadrul Zilei Investitorului 2024 a Transilvania Investments sunt disponibile online pentru toți cei interesați aici.

viewscnt
Afla mai multe despre
transilvania investments
ziua investitorului