Rădăcinile conflictului dintre Rusia și Ucraina sunt adânci. În esență, Moscova nu acceptă independența Kievului. Un scurt istoric al conflictului.
Tensiunile dintre Rusia și Ucraina au o istorie care ajunge până în Evul Mediu. Rădăcinile ambelor țări sunt comune și se regăsesc în așa-numita Rusie Kieveană, motiv pentru care președintele Vladimir Putin se referă deseori la "un singur popor". În realitate, drumurile celor două națiuni au fost secole la rând separate și s-au dezvoltat două limbi și două culturi - înrudite și totuși diferite. În vreme ce Rusia a evoluat politic până a ajuns un imperiu, Ucraina nu a reușit să pună bazele unui stat propriu. În secolul al XVII-lea, mari zone din actuala Ucraină deveneau parte a Imperiului Țarist. După dezintegrarea acestuia, în 1917, Ucraina a devenit pentru scurt timp independentă, până când Rusia sovietică a recucerit-o cu arma în mână, arată o analiză Deutsche Welle.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Anii '90: Rusia îi redă Ucrainei independența
În decembrie 1991, Ucraina, alături de Rusia și Belarus, sunt cele trei republici înfrățite care pecetluiesc dezintegrarea Uniunii Sovietice. Din dorința de a-și păstra influența, Moscova pune bazele Comunității Statelor Independente (CSI), ca instrument de control. Kremlinul credea să statul vecin va rămâne un aliat de nădejde și prin dependența sa de gazul rusesc. Realitatea este însă diferită. În vreme ce Rusia și Belarus au format o alianță strânsă, Ucraina a privit tot mai cu jind spre vest.
Kremlinul a fost iritat de atitudinea Kievului, dar nu s-a ajuns la un conflict în anii '90. Moscova părea relaxată, pentru că occidentul nu intenționa să integreze Ucraina. Rusia însăși era slăbită economic și adânc implicată în războiul din Cecenia. În 1997, prin semnarea așa-numitului "Acord de prietenie dintre Ucraina și Federația Rusă", Moscova recunoștea granițele Ucrainei, inclusiv Peninsula Crimeea, locuită majoritar de etnici ruși.
Primele fisuri în prietenia post-sovietică
Sub președintele Putin s-a înregistrat prima mare criză diplomatică dintre Moscova și Kiev. În toamna anului 2003, Rusia începe, în mod surprinzător, construirea unui dig, pornind din peninsula rusească Taman până în apropiere de insula rusească Tuzla, din strâmtoarea Kerci. Kievul considera că astfel Rusia restabilea granițele de stat. Conflictul s-a intensificat inițial, dar a fost dezamorsat după o întâlnire personală între președinții celor două state. Construcția a fost oprită, dar prietenia bilaterală declarată a căpătat atunci primele fisuri.
La alegerile prezidențiale din Ucraina, din anul 2004, Rusia l-a sprijinit pe candidatul pro-rus Viktor Ianukovici. Dar "Revoluția portocalie" a împiedicat atunci falsificarea alegerilor, scrutinul fiind adjudecat de politicianul pro-occidental Viktor Iușcenko. În timpul mandatului acestuia, Rusia a oprit de două ori livrările de gaz către Ucraina, în 2006 și 2009. Întrerupt a fost și tranzitul către Uniunea Europeană.
În 2008, președintele american de atunci, George W. Bush, a încercat să integreze Ucraina și Georgia în NATO, propunând un program formal de pregătire a aderării. Putin a protestat. Moscova a arătat atunci clar că nu acceptă pe deplin independența Ucrainei. Germania și Franța au împiedicat planul lui Bush. La summitul NATO de la București, celor două state li s-a oferit perspectiva de a fi admise în NATO, dar fără a se fixa o dată concretă în acest sens.
Pentru că aderarea la NATO se lăsa așteptată, Ucraina a încercat să se apropie de occident printr-un acord de asociere cu UE. În vara anului 2013, cu puține luni înainte de semnarea documentului, Moscova a exercitat presiuni economice puternice asupra Kievului interzicând importurile din Ucraina. Pe acest fundal, guvernul președintelui de atunci, Ianukovici, care își adjudecase scrutinul din 2010, a suspendat acordul de asociere cu UE. Au urmat protestele opoziției din Ucraina, care s-au soldat cu fuga lui Ianukovici în Rusia, în februarie 2014.
Anexarea Crimeei ca punct de cotitură
Kremlinul a folosit vidul de putere de la Kiev pentru a anexa Crimeea. A fost practic un punct de cotitură, începutul unui război nedeclarat. În paralel, forțe paramilitare ruse au reușit mobilizarea populației în zona minieră din estul Ucrainei, în Donbas. S-au autoproclamat atunci "republicile populare" Donețk și Lugansk, conduse de ruși. Guvernul de la Kiev a așteptat până după alegerile prezidențiale din mai 2014, pentru a porni o amplă ofensivă militară, numită "intervenție anti-teroristă".
În iunie 2014, nou-alesul președinte ucrainean Petro Poroșenko și Vladimir Putin s-au întâlnit în premieră la evenimentele ce marcau împlinirea a 70 ani de la debarcarea din Normandia, prin mijlocire franceză și germană. Astfel a apărut atunci așa-numitul "Format Normandia."
Armata ucraineană a reușit să-i alunge pe separatiști, dar la sfârșitul lunii august Rusia a intervenit masiv cu forțe militare, după cum acuza Kievul. Moscova a respins aceste acuzații. Teritorii ucrainene din zona Ilovaisk, la est de Donețk, au fost cucerite. Am asistat atunci la un punct de cotitură. Războiul pe frontul extins s-a terminat în septembrie, prin semnarea Armistițiului de la Minsk.
Războiul din Donbas
De atunci s-a trecut la un război imobil, pe poziții, care continuă și astăzi. La începutul anului 2015, separatiștii au trecut din nou la ofensivă și Kievul acuza armata rusă că îi sprijină. Și aceste acuzații au fost respinse de Moscova. Soldații ucraineni au suferit o înfrângere, de data aceasta în zona strategică a orașului Debalțeve, pe care l-au părăsit precipitat. Atunci, cu mediere occidentală, s-au pus bazele Acordului Minsk 2, care a rămas până în prezent fundamentul eforturilor de pace, dar care nu a fost aplicat ca atare.
Ultima rază de speranță a apărut în toamna anului 2019. Atunci s-a reușit retragerea unor trupe din anumite linii de demarcare. Însă după summitul "Formatului Normandia" de la Paris, din decembrie 2019, nu au mai avut loc astfel de întruniri. Putin nu dorește, deocamdată, să îl întâlnească pe actualul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, argumentând că acesta nu respectă, din perspectiva Rusiei, prevederile Acordului de la Minsk. În decembrie 2021, Putin a solicitat oficial Statelor Unite ale Americii garanții că Ucraina nu va adera niciodată la NATO și nu va primi niciun fel de ajutor militar. NATO a respins aceste solicitări.
