Deputatul rus Serghei Mironov, președintele partidului Rusia Justă, apropiat de Kremlin și care are relații strânse cu socialiștii moldoveni, sugerează că Moscova ar putea extinde aria așa-zisei „operațiuni militare speciale” și asupra Republicii Moldova, pentru a proteja populația rusă, militarii ruși și depozitele cu muniții din Transnistria, scrie deschide.md, citat de News.ro.
„În ceea ce privește încercările Occidentului de a atrage Republica Moldova în conflictul cu Rusia, atunci conducerea republicii trebuie să înțeleagă că aceasta ar putea duce la extinderea zonei operațiunii militare speciale pe care o desfășoară forțele armate ruse. Avem cu ce să potolim mințile înfierbântate ale celor din Chișinău și Bruxelles”, a amenintat Serghei Mironov, citat de deschide,md, care nu precizează unde a făcut deputatul aceste declarații.
Potrivit lui Mironov, ca urmare a „acțiunilor militare” care se desfășoară în Ucraina, „retragerea trupelor ruse care păzesc depozitele cu muniții sovietice (din Transnistria) a devenit un subiect vital pentru regimul de la Kiev”, iar Ucraina, susține deputatul, ar pregăti o operațiune militară pentru a ocupa depozitele cu armament din Cobasna.
„Depozitele cu armament nu vor ajunge în mâinile neonaziștilor. Dacă va apărea o asemenea necesitate, ele voi fi distruse”, a spus Mironov.
Deputatul susține că noul prim-ministru al Republicii Moldova, Dorin Recean, ar fi vorbit în discursul de învestitură despre necesitatea „demilitarizării” Moldovei, adică despre retragerea militarilor ruși din Transnistria. „Acesta este un vis al naționaliștilor români și moldoveni, precum și al patronilor lor occidentali”, a spus Mironov, deși la începutul anilor 2000 chiar Moscova se angajase în fața comunității internaționale că va face acest pas, o promisiune pe care nu a respectat-o niciodată.
Declarațiile deputatului rus, fost președinte al Consiliului Federației, camera superioară a parlamentului rus, intervin în contextul în care Moscova, deranjată de orientarea prooccidentală a Chișinăului, vehiculează tot mai des ideea că Occidentul acaparează Republica Moldova după modelul Ucraina și de aceea ar putea împărtăși „soarta” Ucrainei.
CITEȘTE ȘI Qatarul a făcut ofertă oficială de preluare a Manchester United. Ce sumă se vehiculeazăChiar miercuri, într-o intervenție avută în Duma de Stat a Rusiei, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a arătat deranjat de orientarea proeuropeană și prooccidentală a Chișinăului, și a menționat că „există apeluri” pentru alegeri anticipate, în condițiile în care tocmai a fost învestit noul guvern condus de Dorin Recean.
De altfel, la Chișinău se pregătesc pentru duminică noi proteste în spatele cărora stau forțele proruse din Republica Moldova.
Partidul lui Serghei Mironov are un acord de cooperare cu partidul socialist al fostului președinte Igor Doron încă din 2014. Igor Dodon se află în prezent în atenția justiției de la Chișinău în urma unor acuzații de corupție și de finanțare ilegală a partidului său.
CITEȘTE ȘI Bulgaria renunță la obiectivul de a adopta euro în 2024. Noua țintăGuvernul de la Chișinău a reacționat sâmbătă la atacurile și amenințările care au venit dinspre Moscova după învestirea premierului Dorin Recean și cere Rusiei să nu se mai amestece în treburile interne ale Republicii Moldova și să profereze o „retorică falsă”.
„Reiterăm apelul către partea rusă de a nu admite ingerință în treburile interne ale Republicii Moldova. Țara noastră a îmbrățișat cursul european de dezvoltare, care implică respectarea unor înalte standarde în domeniul politicii lingvistice, inclusiv respectarea limbii ruse și ai altor limbi ai minorităților etnice pe teritoriul țării noastre” - a subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, după ce vineri, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, menționa că ar fi fost puse „limitări” la utilizarea limbii ruse în Republica Moldova.
Rusia nu se așteaptă ca noul guvern de la Chișinău să-și schimbe „retorica antirusă” și consideră că susținătorii occidentali ai actualei conduceri a Republicii Moldova duc țara „cu încredere” pe calea Ucrainei, a declarat vineri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, care a constatat că procesul de învestire a noului guvern de la Chișinău a fost însoțit de o „retorică antirusă fără precedent”.
CITEȘTE ȘI VIDEO Noul premier desemnat de peste Prut este acționar la KFC Republica Moldova, alături de Sphera Franchise Group și de șeful ProTV Chișinău„Din nou o retorică falsă din partea diplomației ruse făcute în cadrul briefingului din 17 februarie de către reprezentanta oficială a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, prin care se menține retorica neconstructivă și instrumentalizarea subiectului limbii ruse în scopuri de propagandă a Federației Ruse”, a comentat vineri purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă.
„Colegii din presă au semnalat declarațiile unui deputat rus, care a citat, sper neintenționat și absolut greșit, din cuvintele premierului Dorin Recean referitoare la demilitarizare, într-o emisiune de la un post de televiziune. Reiterez pentru oficialul rus, care nu a privit emisiunea în original, dar a decis să interpreteze cuvintele unui demnitar moldovean că, în declarația sa, premierul a spus ferm, că în procesul de reintegrare, țara noastră trebuie să efectueze un lucru fundamental: demilitarizarea în regiunea transnistreană. Vrem să obținem reintegrarea pașnică a țării noastre prin dialog, prin negocieri și prin diplomație, ca să ne recăpătăm deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, a precizat Daniel Vodă.
„Vreau să amintesc că ceea ce a scăpat partea rusă să menționeze este că prim-ministrul a evidențiat importanța integrării economice și sociale a cetățenilor noștri din regiunea transnistreană. Iar prin demilitarizarea regiunii se are în vedere evacuarea trupelor rusești - angajament care a fost asumat de însăși Federația Rusă la Summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999”, arată șeful Serviciului de diplomație publică de la Chișinău.