Bursa de Valori de la Moscova va rămâne închisă pe 9 martie, a anunțat Banca Centrală a Rusiei, conform CNN.
Banca Centrală susține că doar operațiunile limitate vor fi permise, scrie Digi 24.
Bursa de Valori este închisă de pe 28 februarie, în contextul în care SUA, UE și alți aliați occidentali au impus sancțiuni iar rubla rusească a scăzut la un nivel record față de dolarul american.
Rusia a depășit Iranul și Siria și a devenit țara supusă celor mai multe sancțiuni internaționale, potrivit site-ului de monitorizare a sancțiunilor Castellum.ai.
Potrivit site-ului, 2.754 de sancțiuni erau deja în vigoare împotriva Rusiei înainte de 22 februarie. Alte 2.778 de sancțiuni au fost impuse în zilele următoare invaziei, ducând totalul la 5.532 - depășind cele 3.616 de sancțiuni ale Iranului.
Țările din întreaga lume au intensificat sancțiunile împotriva Rusiei în încercarea de a crește presiunea asupra Moscovei pentru a opri atacul asupra Ucrainei.
Printre aceste sancțiuni sunt excluderea a 7 bănci rusești importante din sistemul de plăți SWIFT, închiderea spațiului aerian pentru avioanele rusești, înghețarea activelor unor politicieni și oligarhi. Printre cei vizați sunt și președintele rus Vladimir Putin și ministrul de Externe Serghei Lavrov.
Șansele ca Rusia să-și achite datoriile externe se diminuează pe măsură ce prețurile obligațiunilor scad, recesiunea nu este departe iar diverse restricții ale plăților se adună după invazia Ucrainei, potrivit băncii de investiții Morgan Stanley.