Axa Grecia-Bulgaria-România face tot mai probabilă continuarea subvențiilor la curent pentru greci

Axa Grecia-Bulgaria-România face tot mai probabilă continuarea subvențiilor la curent pentru greci
scris 29 aug 2024

Creșterea prețurilor din ultimele zile pe piața angro de energie electrică face tot mai probabil scenariul continuării subvențiilor la facturile pentru consumatorii casnici din Grecia.

Miercuri, prețul mediu se apropia de zona explozivă de 200 euro/MWh (189,03 euro/MWh), iar prețul maxim - în orele de seară - a înregistrat o creștere de peste trei ori, la 647,76 euro/MWh, potrivit energymag.gr.

Urmărește-ne și pe Google News
Mașinile hibrid - creștere puternică în România. Înmatriculările Dacia le-au devansat pe cele ale Renault CITEȘTE ȘI Mașinile hibrid - creștere puternică în România. Înmatriculările Dacia le-au devansat pe cele ale Renault

Este, în esență, o imagine care amintește de „criza energetică regională” din luna iulie care a provocat intervențiile extraordinare ale guvernului grec, prin impunerea unei taxe extraordinare pentru producția de energie electrică din gaze naturale pentru luna august și subvenționarea contractelor casnice cu tarife variabile, arată Rador.

Și asta pentru că piețele angro de pe „axa” Grecia-Bulgaria-România evoluează din nou la cote semnificativ mai mari în comparație cu cele din restul Europei. Potrivit analiștilor think tank-ului ICIS, acest fenomen are legătură cu creșterea producției centralelor termoelectrice convenționale din cauza, printre altele, a producției scăzute de energie nucleară a reactoarelor din România, a scăderii dramatice a producției hidroelectrice în toate țările balcanice ca urmare a prelungirii secetei și din cauza „caracteristicilor” fluxurilor de energie electrică din Grecia care „contribuie la creșterea prețurilor în întreaga regiune”.

Într-adevăr, prețul de astăzi pe Piața Pre-Day a Bursei de Energie este al doilea cel mai mare la nivel european după Bulgaria (cu care piața greacă este interconectată) și România, unde prețul mediu a fost de 189,68 euro/MWh.

Potrivit jucătorilor de pe piață, creșterea observată astăzi se datorează în mare măsură reducerii ponderii surselor regenerabile în mixul de generare a energiei electrice - din cauza producției limitate a parcurilor eoliene - care a determinat ca „diferența” să fie acoperită de către centralele termoelectrice, inclusiv pe bază de lignit. Participarea gazelor la mixul producției de energie electrică s-a apropiat astăzi de 43% (42,9%), ponderea surselor regenerabile a fost de 30,5%, a lignitului de 9,7%, importurile au reprezentat 9,1%, iar energia hidroelectrică  4,3%.

Turcia va majora numărul licențelor de taxi în Istanbul CITEȘTE ȘI Turcia va majora numărul licențelor de taxi în Istanbul

În același timp, asupra prețurilor angro - din Grecia și nu numai - exercită presiuni și prețul gazelor naturale la hubul TTF din Olanda deoarece chiar dacă depozitele de gaze naturale ale Europei sunt pline în proporție de 90%, acest fapt pare a fi „umbrit” într-o oarecare măsură de incertitudinea privind aprovizionarea în următoarele luni din cauza evoluțiilor geopolitice. În acest context, piața urmărește îndeaproape conflictul din Gaza, evoluțiile de pe „frontul” conflictului ruso-ucrainean și posibilele riscuri dinspre Iran.

În contextul acestor îngrijorări, prețul gazelor naturale a înregistrat ieri o creștere de 2,6% care s-a adăugat la creșterile înregistrate în ultimele zile, iar prețurile certificatelor de emisii au evoluat de asemenea ascendent, cu o creștere zilnică de 1,9%, la 71,76 euro/tonă la bursa europeană a noxelor.

Cu numai trei zile până sfârșitul lunii august, prețul mediu se situează la 127,58 euro/MWh, față de 134,98 euro/MWh cât a fost în luna iulie. Dacă această tendință va continua și în zilele următoare, „diferența” față de iulie se va reduce și mai mult, ceea ce prefigurează menținerea subvenției pentru facturile de energie electrică ale consumatorilor casnici și în luna septembrie, posibilitate lăsată deja larg deschisă de ministrul grec al energiei, Theodoros Skylakakis. 

viewscnt
Afla mai multe despre
electricitate
grecia