Jandarmii brașoveni au amendat, la sfârșitul săptămânii trecute, zeci de persoane care au intrat cu autovehicule de teren, ATV-uri sau motociclete în zone protejate. Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la 10.000 de lei.
Numeroși turiști continuă să ignore legislația care interzice accesul cu vehicule motorizate în arii protejate. La sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii montani din Brașov au depistat 22 de astfel de persoane în zone din apropierea localităților Zărnești, Poiana Brașov, Bran, Moieciu și Poiana Mărului, scrie News.ro.
”Au fost identificate 22 de persoane care au pătruns în păduri cu autoturisme off-road, ATV-uri și motociclete, fără a le fi permis acest lucru, și au fost sancționate contravențional în conformitate cu Legea 407 din 2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic și cu Legea 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice”, informează, luni, Inspectoratul de Jandarmi Brașov.
Jandarmii anunță că acțiuni de control în zonele protejate se vor derula și în perioada următoare, scopul fiind acela de a descuraja și de a stopa astfel de activități care au un impact negativ asupra florei și a faunei.