Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a decis, în urma unui control, să oprească temporar activitatea a două parcuri de distracții de pe litoral. Au fost aplicate și două amenzi în valoare de 10.000 de lei.
Controlul a fost făcut de ANPC, împreună cu reprezentanții Inspectoratului Teritorial ISCIR și ai Primăriei comunei Limanu, județul Constanța.
Au fost sancționați 2 operatori economici, Popescu Business Family SRL și Luna Park Popa SRL, pentru nereguli în funcționarea parcurilor de distracții.
Cei doi operatori au primit amenzi în valoare de 10.000 de lei și li s-a interzis utilizarea aparatelor până la remedierea deficiențelor. Totodată, inspectorii au decis
oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor constatate, pentru ambii operatori economici.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În urma controlului a reieșit că cele două societăți nu aveau autorizare pentru echipamentele de agrement și nici nu aveau făcute reviziile ISCIR, ceea ce punea în pericol sănătatea sau viața utilizatorilor. Inspectorii au mai găsit echipamente deteriorate, cu vopsea exfoliată, plasă elastică ruptă pentru trambuline și rugină pe elemente de siguranță, uzură în exces a unor elemente sau chiar lipsa unora care asigurau siguranța consumatorilor. De asemenea, au fost unele echipamente care au avut modificări neautorizate și a lipsit ămpământarea unor echipamente electrice. În plus, consumatorii nu au fost informați cu privire la denumirea echipamentului și a modului corect de folosite.
”A oferi consumatorilor, copiilor îndeosebi, servicii de agrement prin intermediul unor parcuri de distracții neverificate tehnic de mai bine de 7 ani, cu improvizații și aparate deteriorate, este o dovadă de iresponsabilitate, din partea operatorilor economici în cauză. Vă recomandăm ca, înaintea utilizării unor astfel de echipamente, să verificați informațiile afișate de prestator, precum și starea aparatelor și să nu le folosiți dacă observați improvizații, deteriorări sau funcționare anevoioasă. Evitați instalațiile improvizate, pentru a nu vă pune viața în pericol!Litoralul românesc dispune de parcuri de distracții autorizate, verificate și sigure pentru consumatori, iar autoritățile statului monitorizează permanent funcționarea în siguranță și conform exigențelor legale a spațiilor de acest fel”, a transmis Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC, într-un comunicat de presă de duminică.