Pentru restul anului, conducerea ROCA Industry se declară optimistă cu privire la realizarea obiectivelor financiare programate pentru 2026, în ciuda unei ușoare înrăutățiri a contextului de piață, cu efecte asupra consumului și nivelului investițiilor.
„În primele șase luni ale anului 2026, veniturile au crescut cu 26,8%, comparativ cu S1 2025, până la nivelul de 391,9 mil. RON, generate exclusiv de companiile productive ale holdingului, confirmând efectele măsurilor de eficientizare operațională și ale proiectelor de investiții implementate în anul 2025”, se arată în raportul financiar al companiei pentru primul semestru.
Conducerea Roca precizează că majorarea a fost susținută în principal de performanțele companiilor ELECTROPLAST și BICO, cea din urmă arătând o revenire accelerată în contextul implementării programului de reașezare a activității între centre de producție, cu termene de finalizare în octombrie, respectiv decembrie 2026
„Rezultatele la șase luni confirmă continuarea direcției de creștere începute încă din primul trimestru al anului. EBITDA consolidată a ajuns la 43,1 mil. RON, în creștere cu 85,4% față de S1 2025, iar profitul net a atins 4,2 mil. RON. Într-un context macroeconomic dificil, atingerea în primele șase luni a nivelului de EBITDA înregistrat pe întreg anul 2025 confirmă eficientă măsurilor implementate și capacitatea holdingului de a susține creșterea și profitabilitatea companiilor din portofoliu. Continuăm să ne concentrăm pe consolidarea operațională, dezvoltarea canalelor de vânzare și extinderea pe piețe noi, cu obiectivul de a construi o platforma de creștere sustenabilă pe termen lung”, a declarat Ioan-Adrian Bindea, Director General al ROCA Industry.
În primele șase luni din 2026, EBITDA la nivel consolidat a atins 43,1 milioane lei (marja EBITDA de 11,0% din cifra de afaceri), comparativ cu un nivel de 23,3 milioane lei la S1 2025 (marja EBITDA de 7,5% din cifra de afaceri).
Toate companiile productive au contribuit pozitiv la această valoare, care include și impactul ROCA Industry, companie care prin natura sa de holding nu are venituri operaționale.
Eliminând impactul ROCA Industry, EBITDA consolidată la S1 2026 s-a ridicat la un nivel de 45,9 milioane lei (versus 27,2 milioane lei la S1 2025), companiile din Grup obținând marje EBITDA între 8,2% (DIAL) și 18,3% (Grupul BICO), demonstrând capacitatea companiilor de a genera performanță prin propriile măsuri, în contextul S1 2026, se arată în raport.
Grupul BICO a raportat, în S1, o cifră de afaceri în creștere cu 14,7%, față de primul semestru din 2025, respectiv 89,4 milioane lei, la un profit net de 8,1 milioane lei, iar EVOLOR a avut o cifră de afaceri de 57 milioane lei, în creștere cu 14,4%, față de S1 2025, la un profit net de 2,4 milioane lei.
De asemenea, VELTADOORS a înregistrat o cifră de afaceri de 46,1 milioane lei, mai mare cu 1,4%, față de S1 2025, iar DIAL a avut o cifră de afaceri de 39,6 milioane lei, în plus cu 0,2%.
În ceea ce privește restul anului, Ioan-Adrian Bindea, directorul general al ROCA Industry, spune că este optimist cu privire la evoluția afacerilor.
„Ne așteptăm la o ușoară înrăutățire a contextului de piață, credem că o serie de efecte ale restrângerii consumului și investițiilor încă nu s-au manifestat, însă mai credem și că suntem pregătiți pentru asta. Cel mai important aspect este acela că ne păstrăm încrederea în îndeplinirea țintelor bugetate”, afirmă Bindea.
ROCA Industry deține direct un portofoliu de 5 jucători semnificativi din domeniul construcțiilor: BICO Industries (primul și cel mai mare producător național de plasă din fibră de sticlă și singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), EVOLOR (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producție de vopsele și lacuri), DIAL (producător de produse din fir metalic),ELECTROPLAST (unul dintre cei mai importanți producători de cabluri electrice), VELTADOORS (cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale, rezultat al fuziunii ECO EURO DOORS cu WORKSHOP DOORS).
















