Consiliul Concurenței a sancționat șapte mari comercianți de produse alimentare din România (3 retaileri și 4 furnizori ai acestora) cu amenzi în valoare totală de aproape 19 milioane euro, cu acuzația că s-ar fi înțeles pentru fixarea unor prețuri. Cora acuză că decizia a fost luată fără „o minimă analiză economică“.
Este o nouă amendă consistentă, după ce, în ianuarie 2015, tot Consiliul Concurenței a sancționat cu amenzi în valoare totală de 154 milioane de lei (circa 35 milioane euro) mari retaileri și 21 de furnizori ai acestora, în cadrul investigației având ca obiect înțelegeri pentru fixarea prețurilor în perioada 2005-2009. Parte dintre retailerii amendați acum au mai fost sancționați și în urmă cu 4 ani.
Acum, amenzile au fost aplicate în urma unei investigații privind fixarea prețurilor între retailerii Auchan, Cora și Carrefour și furnizorii acestora, în perioada 2010-2016. În urma investigației au fost constatate atât încălcarea regulilor naționale, cât și a regulilor europene de concurență, pentru fixarea prețurilor de revânzare (de raft) în cadrul promoțiilor desfășurate de retaileri.
Consiliul Concurenței a constatat că, în anumite cazuri, prețurile de vânzare la raft nu ar fi fost stabilite conform regulilor de piață, prin raportul dintre cerere și ofertă, ci că furnizorul și retailerul ar fi stabilit un anume preț fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorul final. Această practică conduce, potrivit inspectorilor Concurenței, la prețuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă prețul sub limita stabilită cu furnizorul.
Concret - cumpărătorilor le-ar fi fost impus la raft un anumit preț pe produs, stabilit prin înțelegere între magazin și furnizorul de produse, preț mai mare decât cel care ar fi fost stabilit dacă era luat în calcul doar raportul dintre cerere și ofertă.
UPDATE: „Cora așteaptă motivarea deciziei Consiliului Concurenței pentru a analiza argumentele autorității de concurență și își rezervă dreptul de a contesta decizia în instanță“, se arată într-un comunicat al retailerului.
Belgienii resping acuzațiile Consiliului Concurenței și consideră că decizia a fost luată fără „o minimă analiză economică“. Acuzațiile aduse de autoritatea de concurență se întemeiază exclusiv pe prezumțiile acesteia nesusținute din punct de vedere probatoriu, spun reprezentanții Cora.
„La dosarul de investigație nu există nicio dovadă din care să reiasă că societatea noastră ar fi săvârșit fapta anti-concurențială pretinsă de Consiliul Concurenței. Menționăm ca societatea noastră a pus la dispoziția Consiliului Concurenței numeroase documente din care rezultă neîndoielnic că în situațiile investigate nu a existat nicidecum vreo înțelegere anti-concurențială între Cora și furnizorii săi privind stabilirea prețului de revânzare pentru anumite produse. Dimpotrivă, după cum rezultă din toate documentele furnizate autorității de concurență, Cora a stabilit întotdeauna independent prețurile de revânzare, iar clienții Cora au beneficiat de prețuri reduse, niciun consumator fiind prejudiat“, se mai precizează în poziția retailerului.
CITEȘTE ȘI Tranzacție: Croatul Branko Roglic, care distribuie în România brandurile Gucci, Puma, Ferrari, Burberry, Disney, Energizer, preia Interbrands, în portofoliu cu British American Tobacco, Nestlé, Philip MorrisCompaniile sancționate sunt:
1. Auchan Romania SA - 36.563.004 lei (7,84 milioane euro)
2. Carrefour România SA - 26.995.645 lei (5,79 milioane euro)
3. Romania Hypermarche (Cora) SA - 12.410.834 lei (2,66 milioane euro)
4. Quadrant-Amroq Beverages SRL (îmbuteliatorul Pepsi)- 5.984.053 lei (1,28 milioane euro)
5. Star Foods EM SRL (divizia Snacks a PepsiCo)- 3.930.920 lei (843.599 euro)
6. Strauss România SRL (cel mai important producător local de cafea, deținătorul mărcilor Doncafé și Amigo) - 1.785.767 lei (383.236 euro)
7. Nelson Prod SRL (producător și distribuitor de înghețată și lipie libaneză) - 43.113 lei (9.252 euro)
Carrefour România SA a recunoscut fapta, beneficiind astfel de o reducere a amenzii.