Regimul articolelor pirotehnice va fi liberalizat astfel încât să permită vânzarea acestor produse și copiilor cu vâsta minimă de 12 ani, iar anumite categorii de articole interzise acum la comercializare, până la cele folosite la spectacole, vor fi accesibile pentru public.
Prevederile sunt incluse într-o propunere de lege inițiată de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, cunoscut și sub denumirea de ”Mitralieră”. Acesta a fost pus în trecut sub învinuire pentru încălcarea regimului armelor și munițiilor, după ce a declarat că deține o armă AKM pe care ar fi folosit-o în 1989.
De ce este important: În prezent, legislația prevede că doar articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă și numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani. În categoria F1 sunt incluse obiecte pirotehnice de distracție foarte mici de tipul artificiilor, respectiv articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă.
CITEȘTE ȘI Marilor magazine le poate fi interzisă vânzarea anumitor alimente în apropierea caselor de marcat. LISTA produselorProiectul de lege prevede extinderea categoriilor de produse care pot fi vândute publicului și reduce vârsta cumpărătorilor
Astfel, vor putea fi comercializate categorii de articole pirotehnice interzise în prezent pentru publicul larg, respectiv articole pirotehnice de divertisment F2 și F3 și articole pirotehnice de scenă T1 și P1.
Categoria F2 o reprezintă articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut şi care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse.
Categoria F3 o constituie articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii deschise vaste şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane;
Categoria T1 constă în articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă care prezintă un risc scăzutC
Categoria P1 o reprezintă articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut.
Conform proiectului, vârsta minimă de comercializare a acestor produse va fi, însă, redusă considerabil, astfel:
- pentru categoria F1: 12 ani;
- pentru categoria F2: 16 ani;
- pentru categoriile F3, T1 și P1: 18 ani.
Totodată, persoanele juridice sau fizice neautorizate pentru operațiuni cu articole pirotehnice vor putea deține o cantitate de până la 100 kilograme din articolele menționate.
Proiectul conține și o serie de prevederi tehnice privind autorizarea și funcționarea operatorilor economici care produc sau comercializează produsele pirotehnice.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Interdicție de comercializare a anumitor tipuri de telefoane mobileInițiatorul susține că transpunerea națională a legislației comunitare în domeniu cuprinde în prezent măsuri mai severe decât cele prevăzute de directiva europeană în ce privește accesul publicului la articolele pirotehnice.
”S-a constatat că aceste măsuri restrictive nu se justifică în contextul concret al țării noastre, fiind oportun să se adopte în mod fidel regimul propus de directiva amintită în ceea ce privește accesul publicului larg la anumite categorii de articole pirotehnice, din perspectiva limitelor de vârstă și a categoriilor de articole pirotehnice. În plus, s-a constatat că există susținere populară pentru alinierea condițiilor de comercializare a articolelor pirotehnice la prevederile comunitare din domeniu, un număr foarte mare de cetățeni semnând o petiție în acest sens”, susține deputatul PSD.
Acesta mai consideră că înlăturarea restricției privind deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2 și F3 va avea ”consecințe pozitive”.
”Astfel, se vor importa și comercializa doar materiale pirotehnice certificate și conforme cu normele în vigoare. De asemenea, agenții economici vor comercializa în mod transparent și legal aceste categorii de materiale pirotehnice, fapt ce va determina colectarea de taxe către autorități”, afirmă inițiatorul proiectului.