Câteva mii de magazine din mall-uri, închise prin decret prezidențial, riscă să intre în faliment în câteva luni, dacă restricțiile vor mai dura, pentru că și în această perioadă, în care nu produc, centrele comerciale vor să le perceapă chirie. Sunt cazuri de lanțuri de magazine pentru care chiria pe două luni poate ajunge la sute de mii de euro, sume pe care nu le pot plăti dacă nu funcționează, spune pentru Profit.ro Cosmin Savu Cristescu, secretarul executiv al asociației RoRetail, Organizația Patronală a Retailerilor din România. Din acest motiv, 350 de companii din retailul nealimentar cu peste 1.000 de magazine, 14.000 de angajați și vânzări anuale de 4 miliarde de lei au trimis marți o scrisoare premierului Orban în care îi cer să oblige mall-urile să suspende plata chiriilor în perioada în care sunt închise.
La jumătatea lunii martie, prin ordonanță militară, centrele comerciale din România au fost închise, iar chiriașii acestora, mai puțin magazinele de retail alimentar și farmaceutic, și-au oprit activitatea. Decizia autorităților române de a opri activitatea în domeniu nu a fost însoțită însă și de o clarificare de ordin normativ a relațiilor contractuale existente între comercianți și proprietarii de centre comerciale, pentru perioada stării de urgență, respectiv pe durata de valabilitate a restricțiilor aplicate domeniului. Astfel, cele mai multe centre comerciale au continuat să emită facturi de chirie, taxe sau cheltuieli în aceasta perioadă. Mai mult, diferiți proprietari amenință cu executarea garanțiilor bancare și în unele cazuri au început deja demersurile în acest sens.
"Magazinele din mall-uri nu s-au închis din vina comercianților, ci pentru că statul, în mod justificat, a decis asta. Pe de altă parte, în baza contractelor semnate cu chiriașii, majoritatea mall-urilor ignoră această situație de forță majoră și vor să perceapă chirie și pentru această perioadă în care magazinele sunt închise sau, în cel mai fericit caz, să amâne pentru câteva luni plata chiriei. Acest lucru va conduce în scurtă vreme întâi la falimente, iar apoi la un colaps în lanț al industriei de retail și al furnizorilor săi. Consecințele vor fi multiple: dispariția a mii de firme românești, șomajul a sute de mii de români, declinul pe termen lung al industriei naționale de profil", susține Cosmin Savu Cristescu.
El avansează ca exemplu o companie care are în mall-urile din întreaga țară în jur de 60 de magazine, pentru care chiria totală este de 400.000 de euro pe lună. Multe dintre magazine nu au încasat nimic în această perioadă, ba, mai mult, au și trimis angajații în șomaj tehnic. "Nu poți să vii să îi ceri, după două luni în care nu a încasat nimic, să îți dea chirie 800.000 de euro, pentru că nu are de unde plăti acești bani", adaugă Cristescu.
CITEȘTE ȘI În plină pandemie, dispare obligația ca marile magazine să comercializeze 51% alimente româneștiDin estimările RoRetail, sunt peste 5.000 de magazine în mall-urile din întreaga țară care sunt închise, dar centrele comerciale le cer plata chiriilor. Deja 350 de companii dintre acestea, cu peste 1.000 de magazine, 14.000 de angajați și peste 4 miliarde de lei cifră de afaceri, au semnat o scrisoare către premierul Ludovic Orban, în care solicită Guvernului să găsească o soluție.
"De la aceste peste 5.000 de magazine, care au zeci de mii de angajați, statul încasează TVA și un colaps al acestora ar însemna pierderi directe pentru stat. Aceste firme trăiesc sub spectrul falimentului și nu e posibil ca statul să le abandoneze într-o situație creată chiar de el. Ar trebui să se dea o lege prin care să oblige mall-urile să nu perceapă chirie magazinelor închise în această perioadă. Statul spune că nu se bagă în contractele dintre privați, dar el a creat o situație fără precedent și tot el ar trebui să rezolve problemele", mai spune Cristescu.
Potrivit RoRetail, pentru mai mult de jumătate dintre cele 5.000 de magazine, doar chiria pe două luni, în condițiile în care n-au încasări, le poate băga în insolvență. Cristescu susține că o amânare a plății chiriei nu ajută cu nimic, pentru că, în acest caz, în momentul în care magazinele sunt redeschise, se strânge o chirie de plată pe câteva luni cu care ele devin datoare vândute centrului comercial. "Nu au de unde plăti banii ăștia, pentru că în retail marja de profit e de sub 10%. O parte a mall-urilor au acceptat, totuși, neplata chiriei, însă marile lanțuri de mall-uri vor chiria în continuare", adaugă oficialul RoRetail.
O altă problemă se referă la ce vor face magazinele, când vor fi redeschise, în relația cu mall-urile.
Mall-urile vor dori să încaseze chiria integral, exact ca înainte de criză, însă acest lucru nu mai poate fi viabil în noua situație economică, conform sursei citate. "În această perioadă, veniturile populației vor scădea, vor fi foarte mulți care își vor pierde locurile de muncă și, în consecință, vor cumpăra mult mai puțin decât înainte de pandemie, ceea ce înseamnă că vânzările magazinelor vor fi mult mai mici. Ar trebui ca statul să oblige mall-urile să renegocieze chiriile", completează Cosmin Savu Cristescu.