Patronat: Peste 70% din cele 20.000 de restaurante și cluburi din România nu au aviz ISU


Patronat: Peste 70% din cele 20.000 de restaurante și cluburi din România nu au aviz ISU
scris 16 nov 2015

Mai mult de 70% dintre cele 20.000 de restaurante și cluburi din România nu au avize ISU, iar dintre cele 1.400 de hoteluri doar 20% nu au aceste autorizații, au declarat luni într-o conferință reprezentanții patronatelor din domeniu, care le solicită autorităților un răgaz de șase luni pentru obținerea avizelor.

"Din informațiile noastre, 70% dintre operatorii de restaurante și cluburi sunt în curs de avizare sau nu au avize ISU. În România sunt în total aproximativ 20.000 de restaurante și cluburi, dar nu toate se califică pentru normele ISU, în sensul avizării. Probabil că 40% dintre ele nu se califică pentru aceste norme, neavând o suprafață mai mare de 200 de metri pătrați", a declarat luni într-o conferință Dragoș Petrescu, președintele HORA (Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România).

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit lui Petrescu, administratorii cluburilor și restaurantelor au neglijat riscul unui incendiul, însă tragedia din Colectiv i-a făcut să îl conștientizeze.

"Și înainte erai obligat să ai aviz ISU, dar ca întreaga societate, nici industria ospitalității nu avea depuse avizele sau le avea depuse și nu venise încă avizarea, astfel încât astăzi marea majoritate a opertaorilor din industrie nu au avizul emis. Noi, ca națiune, am lăsat riscul la foc pe ultimul plan, iar acum realizăm că este un risc real. Și acum suntem în faza de implementare, dar trebuie să găsim resurse", a adăugat el. 

Acesta a spus că chiar dacă conformarea la aceste norme va reprezenta un cost pentru antreprenori, acesta este un cost necesar. Petrescu apreciază acest cost la minimum 10.000 de euro pentru un restaurant mai mare de 200 de metri pătrați.

"Aceste costuri vor trebui luate în calcul și vor ridica investiția în deschiderea unui restaurant cu 5-10%, însă industria ospitalității este ajutată de măsurile fiscale luate în acest an", a explicat el.

Astfel, potrivit lui Petrescu, în locul operatorilor care nu vor investi în siguranța localurilor vor veni alții, atrași de TVA redusă și de celalalte facilități fiscale introduse în ultima vreme.

Chiar dacă hotelurile stau mult mai bine la capitolul siguranță, o cincime din ele nu au avize ISU.

"În ceea ce privește hotelurile, aici stăm mai bine, 80% respectă legislația. Spre deosebire de cluburi, în hoteluri au fost mai frecvente și mult mai drastice controalele", a declarat la rândul său Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

El a spus că în România sunt aproximativ 10.000 de structuri de cazare, dintre care majoritatea pensiuni. Cele mai multe dintre acestea sunt de dimensiuni mici și nu li se cer foarte multe dintre avizele care se solicită în cazul hotelurilor.

"Faptul că până la acestă tragedie nu a fost nicio unitate închisă, nu controlată, ci închisă, asta dovedește faptul că statul sau cei care sunt responsabili nu au atras atenția acelui om de afaceri că nu este în regulă cu funcționarea. Această tăcere este un fel de «da» cu care noi nu mai suntem de acord", a spus Mohammad Murad, președintele FPTR.

În urma incendiului care a avut loc în clubul bucureștean Colectiv în urmă cu două săptămâni și-au pierdut viața 56 de persoane, iar alte peste 100 sunt încă internate în spitale din București sau străinătate. După incendiu autoritățile au controlat mai multe cluburi din București, unora dintre ele retrăgându-le avizul de funcționare pentru că nu au avize ISU. Proprietarii altor cluburi au decis să le închidă singuri până la obținerea avizelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
autorizatii isu
restaurante
cluburi
hoteluri