Producătorii sau importatorii de haine vor fi responsabili pentru costurile de gestionare a deșeurilor respective. Fenomenul "fast fashion"

Producătorii sau importatorii de haine vor fi responsabili pentru costurile de gestionare a deșeurilor respective. Fenomenul "fast fashion"
scris 17 apr 2024

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, atrage atenția asupra faptului că de la 1 ianuarie ar urma să intre în vigoare mecanismul de responsabilitate extinsă a producătorului, astfel încât importatorii sau producătorii de haine vor fi responsabili pentru costurile de gestionare a deșeurilor respective.

"De de la 1 ianuarie va mai intra în vigoare un mecanism - sau foarte repede, cel puțin - mecanismul de responsabilitate extinsă a producătorului. Cu alte cuvinte, la fel cum se întâmplă în cazul producătorilor de băuturi care pun pe piață produse ambalate în PET, în sticlă sau în aluminiu, și în cazul importatorilor sau producătorilor de haine, aceștia vor fi responsabili pentru costurile de gestionare a deșeurilor respective", a precizat ministrul, în cadrul unei conferințe de presă.

Urmărește-ne și pe Google News
ASF are în lucru o inițiativă legislativă de blocare a site-urilor entităților neautorizate care operează în România CITEȘTE ȘI ASF are în lucru o inițiativă legislativă de blocare a site-urilor entităților neautorizate care operează în România

El a invocat studii conform cărora, în contextul curentului "fast fashion", la nivel european, o persoană achiziționează în medie 46 de haine anual și se debarasează de 40 din acestea, scrie Agerpres.

"E un volum formidabil de textile, la care adăugăm și importurile ilegale de textile second hand, pentru că unii sunt de bună credință și le importă pentru a le vinde în magazine, iar cu aceia nu avem nicio problemă; însă alții, deghizându-le în haine second hand ce urmează a fi revândute, fie le abandonează pe câmpuri, fie le duc în gropile de gunoi din România - lucru total ilegal. Suntem pregătiți cu legislația de la 1 ianuarie și știm de avem de făcut", a explicat Fechet.

Ministrul Mediului a atras atenția asupra faptului că prin fonduri PNRR se poate finanța până la 75% din costul unei investiții care vizează tratarea deșeurilor, inclusiv a fracției textile.

"Regulamentul european se referă la obligativitatea colectării separate, începând cu 1 ianuarie 2025, a fracției textile. Practic, pe lângă fracțiile convenționale, pe care le cunoaștem: biodegradabil, plastic, metal, hârtie, carton și sticlă, vom avea, obligatoriu, de la 1 ianuarie, o nouă fracție, respectiv: haine; textile, în general. La fel ca în cazul celorlalte fracții reciclabile, ele trebuie să ajungă într-o unitate de tratare, iar din acest motiv - și nu numai din acest motiv - prin Administrația Fondului pentru Mediu - avem o linie de finanțare din PNRR, în valoare de 220 de milioane de euro, linie care poate finanța până la 75% din cuantumul unei investiții. Nu ne limităm doar la un anumit tip de material reciclabil. Bineînțeles că vom accepta la finanțare inclusiv acei procesatori, acei reciclatori care vor gestiona și fracția textilă", a precizat Fechet. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul mediului
haine