Statul a lansat, după 6 ani, operațiunea de transformare a cinematografului Favorit din cartierul bucureștean Drumul Taberei într-un Centru Cultural European, contract de peste 10 milioane de euro, blocat pe fondul neînțelegerilor birocratice. Cinematograful, reper important al cartierului, este astăzi într-o stare deplorabilă, ieșind din circuit de 20 de ani.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Studiul de fezabilitate pentru modernizarea cinematografului a fost redactat din 2011, dar lucrările nu au început deși exista buget, deoarece spațiul nu a fost trecut din administrarea Ministerului Culturii în cea a Primăriei Sectorului 6.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
Transferul a fost avizat în 2015, dar lucrările nu au fost inițiate nici până astăzi.
Cinematograful, în 1969
Abia acum au fost lansate procedurile pentru începerea lucrărilor de consolidare, extindere și modernizare a cinematografului Favorit, în ideea transformării într-un Centru Cultural European, contract estimat la 48,6 milioane lei.
Lucrările sunt programate să fie încheiate într-un interval de 3 ani, constructorii fiind așteptați să depună oferte până la 11 decembrie.
Cum ar trebui să arate cinematograful peste 3 ani
În actele primăriei, viitorul centru cultural este astfel descris: "Accesul în centrul cultural se va face la nivelul parterului și prin subsol direct din parcarea subterană. Din holul de intrare se poate urca la etaje prin cele două scări principale și prin cele două ascensoare, obligatorii pentru persoanele cu dizabilități. Spațiul holului de la parter poate fi folosit și pentru găzduirea de expoziții și va conține și firma vechiului cinematrograf.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Proiectul noului mall al Bucureștiului, Victoria City, amânat fără explicații mai mulți ani, a intrat în faza falimentului înainte să fie deschisSala de spectacole, cu 706 locuri la care se adaugă încă 20 de locuri pentru persoanele cu handicap locomotor (accesibile de la etajul 2), are la parter un acces generos și 2 ieșiri de evacuare direct către exterior, și câte patru accese la etajele 1 și 2. La etajul 1 este zona de foaier, cafenea și grupuri sanitare, iar la etajul al doilea sunt trei săli de conferințe care pot fi folosite și pentru organizarea de activități, cursuri, ateliere de creație pentru toate vârstele de aproximativ 50 mp fiecare. Biblioteca și cele două săli mari multifuncționale de 121 de locuri și respectiv de 118 locuri sunt la etajul al treilea.
Cum ar trebui să arate cinematograful peste 3 ani
În partea de nord a clădirii sunt spațiile destinate actorilor dar și o sală de repetiții, la etajul al treilea, care poate fi folosită de public pentru cursuri de balet, teatru, dansuri etc., dispunând de grupuri sanitare și vestiare. Accesul către această zonă se face prin cele două intrări laterale ale centrului cultural, acestea fiind dotate cu lifturi, putând fi folosite și de persoanele cu dizabilități".
Cum ar trebui să arate cinematograful peste 3 ani
Cum ar trebui să arate cinematograful peste 3 ani