Flip.ro a atras eMAG în acționariat și țintește poziția de lider în Europa Centrală și de Est. Prima investiție eMAG Ventures

Flip.ro a atras eMAG în acționariat și țintește poziția de lider în Europa Centrală și de Est. Prima investiție eMAG Ventures

Alin Luca, Alex Burghelia și George Moroianu

scris 27 oct 2021

Flip.ro, marketplace dedicat vânzărilor de smartphone-uri second-hand, atrage prima investiție de accelerare a eMAG Ventures, de 1,5 milioane euro, și țintește poziția de lider în Europa Centrală și de Est pe piața produselor recondiționate. Aceasta este prima investiție a eMAG Ventures.

Cum poate fi calibrat un buget în pandemie, ce soluții de finanțare sunt astăzi la îndemână și alte variante de sprijin pentru firme vor fi anunțate la Videoconferința Profit.ro IMM - Pregătim ieșirea din criză

Videoconferința, programată pentru 4 noiembrie și organizată împreună cu  Nordis Group, Banca Transilvania, ING și Unicredit Bank, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV. Detalii AICI

Lansată în decembrie 2019 de George Moroianu (24 de ani), Alin Luca (27 de ani) și Alex Burghelia (23 ani), Flip cumpără, verifică și vinde telefoane recondiționate. 

Urmărește-ne și pe Google News

eMAG a preluat participația acționarilor minoritari și investește suplimentar 1,5 milioane de euro în dezvoltarea companiei alături de fondatori, care păstrează 57,74% din acțiuni.

Platforme de comerț electronic pe care poți să-ți construiești afacerea online CITEȘTE ȘI Platforme de comerț electronic pe care poți să-ți construiești afacerea online

GapMinder Venture Partners își vinde astfel pachetul de acțiuni pe care îl deține în cadrul Flip.ro. GapMinder a investit 150.000 de euro în Flip.ro în două runde de finanțare, prima rundă fiind prin Techcelerator, program de accelerare care se adresează startup-urilor de tehnologie din România și Europa de Sud Est.

Flip are circa 50.000 de clienți. A vândut primul smartphone în decembrie 2019 și a atins o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro la finalul anului trecut. În acest timp, echipa a crescut până la 50 de angajați în momentul de față. Cei trei fondatori estimează o cifră de afaceri de 14 milioane de euro în 2021 o creștere a echipei la peste 100 de angajați, până la jumătatea anului 2022. 

„Cu investițiile inițiale am reușit să creștem mai repede decât ne propusesem la nivel local, iar pentru a putea scala și duce business-ul la nivel internațional avem nevoie de tehnologie și know-how operațional crescut. Investiția atrasă se va duce în trei direcții: dezvoltarea echipei, a produsului și internaționalizarea Flip”, au declarat fondatorii George Moroianu, Alin Luca și Alex Burghelia.

Cele mai mari amenințări informatice pentru companii CITEȘTE ȘI Cele mai mari amenințări informatice pentru companii

Flip.ro a primit la lansare o investiție de 120.000 de euro de la fondul de investiții V7 Capital, deținut de Andrei Crețu și Iulian Cîrciumaru, cofondatorii rețelei 7card, GapMinder (prin acceleratorul Techcelerator) și Difrnt Agency (fiind si echipa de digital marketing cu care colaborează pentru generarea acestor rezultate).

În luna iunie 2020, Flip.ro a primit o nouă finanțare, în valoare de 250.000 de euro.

La finele anului trecut, eMAG, cel mai mare retailer local online, a lansat un program de investiții, denumit eMAG Ventures, pentru firme de tehnologie care aduc inovații în produse și servicii adresate direct sau indirect clienților finali.

În primăvară a fost avansat că eMAG va investi prin acest program în peste 100 de companii.

viewscnt
Afla mai multe despre
flip.ro
telefoane vechi