Filiala Big Bags International și-a fixat sediul la Botoșani și va produce articole de material plastic.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Compania este unul dintre cei mai mari producători indieni pe segmentul FIBC (Flexible Intermediate Bulk Containers / Jumbo Bags, containere industriale rezistente, concepute pentru transportul și depozitarea unor volume mari de materiale vrac, cum ar fi nisip, pietriș, substanțe chimice și produse agricole), activă în principal pe piețele de export.
Produce soluții industriale de ambalare pentru industriile chimică, petrochimică, agricolă, alimentară, minieră și de materiale de construcții, având peste 1.000 de clienți, atât din mediul privat - inclusiv giganți precum Nestle, P&G, Dow, Cargill sau Bayer - , cât și din sectorul public.
Originile companiei datează din 1993, când antreprenorul indian Ravish Kamath, care se află și acum la conducere, în calitate de CEO, a fondat grupul Big Bags.
Compania a fost pionier în producția de prelate laminate și ulterior în producția de Jumbo Bags.
De-a lungul timpului și-a extins capacitățile industriale și exporturile globale, astfel că la acest moment livrează pe 20 de piețe din Europa, America de Nord și America de Sud, Orientul Mijlociu și Asia.
Sediul operațional principal și una dintre cele mai importante unități de producție se află în Mangalore, statul Karnataka, India.
Compania are peste 3.500 de angajați și o capacitate anuală de producție de circa 9 milioane de unități FIBC.

















