Austral estimează afaceri de 16 milioane euro în acest an din papetărie și birotică

Austral estimează afaceri de 16 milioane euro în acest an din papetărie și birotică
Ana Maria Petcana
Ana Maria Petcana
scris 6 nov 2015

Distribuitorul și importatorul român de articole de papetărie și birotică Austral estimează ca va atinge în acest an o cifră de afaceri de 16 milioane euro, în creștere cu 10% comparativ cu anul trecut, pe fondul câștigării de cotă de piață de la competitori.

În 2014, Austral a derulat afaceri de 15 milioane euro. Cifra include atât divizia business to business – Austral Trade, cât și cea pentru distribuitori – Scribant Distribution.

Urmărește-ne și pe Google News

”Piața stagnează ca și cantitate, iar în valoare este mai redusă. Firmele își reduc bugetele pentru acest segment, dar pe de altă parte există o creștere a numărului de business-uri. Noi am reușit să câștigăm cotă de piață. Ne propunem 16 milioane euro până la  sfîrșitul anului și asta ne așează în primele trei firme din România. Este o creștere de circa 10% față de anul anterior, o rată pe care am avut-o în ultimii 4-5 ani”, a declarat directorul general al Austral, Emil Deliu.

El spune că piața de papetărie este estimată la 150-175 milioane euro pe an și este foarte fragmentată, existând trei jucători mari: RTC ProOffice, Dacris și Austral, care dețin 40-45% din piață, iar restul este împărțit între sute de firme care activează pe acest segment.

”Clienții pun presiune pe prețuri, care au scăzut în ultimii 2-3 ani cu 5-10%. Este o tendință la nivelul companiilor de reducere a costurilor pentru papetărie și consumabile, care oricum reprezintă o cheltuială nesemnificativă. Nu își dau seama că prin aceste reduceri le îngreunează munca angajaților. Costurile de papetărie reprezintă undeva la 0,1% în cifra de afaceri”, a arătat Deliu.

Aproximativ 35% din vânzări sunt realizate prin hârtie și produse din hârtie, 25% din produse pentru organizare si arhivare, 15% instrumente de scris și 15% altele. În primele nouă luni ale acestui an, compania a avut o cifră de afaceri de 14 milioane euro.

Pentru anul viitor, Austral are în vedere o creștere tot de 10%.

Deliu povestește că Austral a resimțit criza, în 2009 afacerile reducându-se la 7,5 milioane euro, față de 10,5 milioane euro în 2010, dar au revenit la acest nivel în urmă cu doi ani.

În acest an, Austral a încheiat un parteneriat cu Office Depot, lider global pe segmentul de birotică și papetărie, pentru a participa la licitații la nivel mondial, tendința multinaționalelor fiind de a face achiziiții globale.

Tot în acest an, compania a implementat un sistem IT de gestiune în care a investit circa 300.000 euro.

Compania deține un depozit de 2.500 metri pătrați în București, unde procesează lunar 1,5 milioane de produse, și are 19 birouri la nivel național.

Afacerea Austral a fost înființată în 1993 de Gabriela Iurov si Alexandru Anghel, care sunt și în prezent acționarii companiei. Are 140 de angajați și peste 5.000 de clienți companii.

viewscnt
Afla mai multe despre
austral
afaceri
papetărie