Tonul din conserve este larg contaminat cu mercur, o substanță nocivă pentru sănătate, acuză, într-un raport, organizațiile non-guvernamentale pentru protecția consumatorilor Bloom (Franța) și Foodwatch (grup european), solicitând comercianților și autorităților publice ”să ia măsuri de urgență”, inclusiv o scădere a limitelor autorizate, relatează AFP.
În 2024, puterea de cumpărare a europenilor a atins o medie de 18.768 de euro per capita.
Vinul de astăzi, Maravento Syrah 2020, este numit după o clădire celebră, din secolul XVII, construită în stil baroc și situată în Agrigento. Nu puțini sunt cei care i-au spus “cel mai bun vin roșu din Italia”.
Dante International, compania care include eMAG România, o parte din vânzările din eMAG Ungaria și Bulgaria, precum și Fashion Days, a fost sancționată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) cu amenzi în sumă totală de 439.500 lei în perioada 1 ianuarie - 1 septembrie 2024, în urma reclamațiilor formulate de consumatori sau ca urmare a controalelor instituției.
Lanțul de gogoșerii Hello Donuts, cu 11 unități în diferite orașe din țară, dintre care 2 proprii și 9 în franciză, a intrat pe segmentul de congelate în retailul mare.
Lanțul de restaurante Raionul de Pește urmează a fi extins atât la nivel național, cât și în alte țări din Europa începând cu 2025, a declarat, pentru Profit.ro, Florin Munteanu, acționar al restaurantului, în primul interviu acordat presei locale.
Una dintre provocările actuale ale business-ului de fast-food Fryday, care concurează cu giganți internaționali precum McDonald’s, KFC și Burger King, este identificarea locurilor în care să deschidă noi restaurante, spune, pentru Profit.ro, fondatorul Lucian Florea. Fiind foarte puternici ca brand-uri, susține el, jucătorii internaționali sunt prioritizați de mall-uri și de proprietarii spațiilor comerciale, ceea ce nu avantajează neapărat un jucător mai mic sau care nu are un brand atât de puternic.
VEZI ȘI Spartan închide toate operațiunile din Austria și suspendă dezvoltarea în această țară după doar un an.
Lanțul american de restaurante fast-food Subway este implicat într-un nou proces, în SUA, cu acuzația că ar înșela"grosolan" clienții făcând reclamă sandvișurilor cum că ar conține de cel puțin trei ori mai multă carne decât ar livra în realitate.
Avansul cumpărăturilor online a dus la închiderea multor magazine fizice, punând sub semnul întrebării viitorul mall-urilor și arterelor comerciale, însă în Europa există semnale că magazinele fizice sunt din nou la modă și au un rol importat în stimularea vânzărilor online, arată o analiză Reuters.