VIDEO Legile Afacerilor - Arhitectura Bucureștiului. Trebuie o strategie, pe specificul fiecărei zone. Profesioniștii din domeniu trebuie să aibă un cuvânt de spus în acest sens

Real Estate&Construcții   
VIDEO Legile Afacerilor - Arhitectura Bucureștiului. Trebuie o strategie, pe specificul fiecărei zone. Profesioniștii din domeniu trebuie să aibă un cuvânt de spus în acest sens

Pornind de la o comparație cu Europa, arhitectura din România încă se află la nivelul de construcție „de necesitate”, imaginea urbană fiind în planul doi. Cu toate acestea, orașele mari arată din ce în ce mai bine, iar unele obiecte de arhitectură chiar depășesc media Europei.

Invitatul ediției LEGILE AFACERILOR, Vlad Baloșin, Fondatorul METRIK ARCHITECTURE, a scanat din punct de vedere arhitectural țara despre care se poate afirma că are o bogată arhitectură istorică. 

Urmărește-ne și pe Google News

„Oradea – investiție pe partea de spații publice – e o reușită. Sibiul, iarăși, nu are cum să nu îți placă. Brașovul, Timișoara, de asemenea. Și în București, zona istorică începe să își revină. Există un interes al investitorilor să readucă la viață construcții vechi.”

Evenimente

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Este dificil să readuci o clădire istorică la suflul actual. Din punctul de vedere al arhitectului, frumusețea unei astfel de clădiri de patrimoniu, prin procesul de recondiționare, bate nevoia acerbă de a fi cu aproape 0 amprentă de carbon. 

Complexitatea cadrului administrativ este subiectul care a dictat ediția.

“Cum putem funcționa pe un regulament de urbanism care a fost făcut în 2000 (au trecut de atunci 25 de ani, încă mergem pe el). Fiecare sector are, de la zona marginală a orașului, un anumit specific: zonă construită în perioada comunistă, zonă din perioada interbelică, unele mai vechi chiar. Trebuie ca administrația să aibă o anumită viziune asupra fiecărei zone, bazându-se pe un PUG depășit. O împărțire bună nu ar fi luăm totul într-un singur loc și să se dea toate autorizațiile unitar. Nu este aceasta o soluție. Ar trebui împărțită în zone cu un anumit specific. Fiecare zonă studiată de profesioniști, gândită o strategie proprie, fără a denatura specificul.”

Vlad Baloșin a atins, de asemenea, în discuție, punctele importante ale sectoarelor capitalei, din punct de vedere arhitectural.

Vă invităm așadar să urmăriți emisiunea integrală pentru a afla mai mult despre arhitectura Bucureștiului și despre proiectele METRIK:

Un material Investing in Property

viewscnt
Afla mai multe despre
bucurești
arhitectura