România este cea mai atractivă piață din Europa Centrală și de Est (ECE) pentru investițiile în spații de birouri, iar Capitala țării a înregistrat, în 2015, cea mai mare suprafață de metri pătrați închiriați din regiune, cu excepția Varșoviei, a declarat, joi, Mihai Păduroiu, expert imobiliar la CBRE România, într-o conferință de specialitate.
"În 2015, au fost 70.000 de metri pătrați închiriați în București, cifră record față de celelalte capitale cu excepția Varșoviei. Cred că este foarte important ca noi să transmitem mesajul că România este cea mai atractivă piață ca destinație de business din ECE. Avem în continuare sub 50% de metri pătrați clasa A per capita față de orice altă capitală din Europa de Est. Chiriile în București sunt cele mai mici din Europa de Est. Avem o dinamică foarte matură și susținută a cererii și a creșterii de business local, a business-ului nou venit pe piață. În România se construiește mult, suntem o piață deschisă, avem mulți metri pătrați de birouri de calitate și ținem piept unei cereri din ce în ce mai mari, sustenabile și mature", a precizat Mihai Păduroiu.
Cea de-a XV-a ediție a conferinței Realty, eveniment dedicat industriei imobiliare, a fost organizată, joi, în Capitală.
Structurată pe cele patru mari segmente ale industriei imobiliare - 'birouri', 'retail', 'industrial' și 'rezidențial', evenimentul s-a dorit o platformă pentru discuții despre noile trenduri și cele mai interesante subiecte ale industriei, precum și pentru crearea unui mediu favorabil networkingului și oportunităților de business.
CITEȘTE ȘI Tristețe printre vedetele din show business-ul românesc. Profitul le-a intrat la apă sau au mers direct în pierdereExperții prezenți la conferință au precizat că este nevoie de personalizarea clădirilor dar și a serviciilor pentru ca noile spații de birouri să fie atractive. Bucureștiul are totuși un stoc de birouri mic față de necesitatea companiilor, în special din punct de vedere al amplasării și al acreditării drept clădiri verzi.
Dezvoltatorii au spus că, în prezent, nu se poate vorbi de un profil al clientului, că există mai degrabă zone dedicate unor activități. Cele mai multe companii care doresc spații noi, de calitate, provin din zona bancară, IT, energie, utilități, avocatură. Clienții au devenit mai pretențioși care știu ce vor și vor în special calitate au spus reprezentanții companiilor imobiliare.
Cu 17 proiecte ce au un volum record de aproximativ 350.000 mp de spații noi programate pentru finalizare anul acesta doar în București, capacitatea de absorbție a pieței rămâne ridicată. Dezvoltatorii au cerut, cu acest prilej, o mai bună colaborare cu autoritățile locale pentru a avea proiecte cu infrastructură bună.
Sursa: Agerpres