Primarul Capitalei, Nicușor Dan, le cere consilierilor locali ai sectorului 5 să nu voteze PUD-ul care se dezbate în comisia de urbanism și mâine în ședința Consiliului Local, privind proiectul construcției de blocuri turn de 35 de etaje pe Șoseaua Progresului din Sectorul 5. VEZI MAI JOS MESAJUL COMPANIEI ONE UNITED PROPERTIES
”Am venit aici pentru că acest PUG este nelegal. Azi, la ora 12.00, am trimis o adresă către Primăria Sectorului 5, în care am solicitat primarului să scoată proiectul de pe ordinea de zi, consilierilor să nu îl voteze și, dacă îl votează, secretarul general să nu îl contrasemneze pentru legalitate. Le-am spus mai multe motive de nelegalitate a acestui proiect, cel mai important fiind că am retras avizul de circulație. Orice PUD, orice documentație de urbanism și uneori autorizație de construire trebuie să aibă un aviz de circulație. Instituția noastră, Primăria Municpiului, a dat un aviz de circulație în august 2023, pentru acest proiect, pe care eu l-am retras azi. Proiectul nu mai are aviz de circulație, nu mai poate fi votat mâine”, a spus Nicușor Dan într-o conferință, citat de news.ro.
El a precizat că avizul este semnat de Directorul Direcției Transporturi și sistematizarea circulației din Primărie iar el, ca superior ierarhic, l-a retras.
Primarul general a menționat că, în afară de acest motiv de nelegalitate mai sunt câteva aspecte.
”Pentru locuințe, noi avem o Hotărâre de Guvern care spune că oriunde construim preponderent locuințe, procentul de ocupare a terenului trebuie să fie maximum 40% și aici avem 60%. Mai avem un articol din Legea urbanismului care spune că pentru orice proiect cu densitate mai mare de 4 nu poate fi aprobat de către Consiliul General, prin PUG, nicidecum prin PUD. Și mai avem un motiv de legalitate care vizează faptul că planul urbanistic zonal pe care ei trebuie să îi respecte prevede mai mult spațiu verde pe sol natural decât spațiul verde din PUD”, a explicat Nicușor Dan.
Primarul Capitalei a mai afirmat că, în plus, Planul Urbanistic zonal din 2019, pe care se bazează PUD-ul, este vădit ilegal, pentru că a fost contestat de niște vecini, la Tribunalul București, s-a dus la Tribunalul Prahova și tribunalul a spus că decizia de mediu pe care se bazează este nelegală. În plus, nici pe această decizie de mediu nu o respectă pentru că prevede mult mai mult spațiu verde.
”Exista obligația ca fiecărui locuitor care urmează să locuiască acolo să i se aloce 20 de mp spațiu verde, condiție care nu a fost îndeplinită. Totuși, unde e statul român? Noi vorbim aici de o investiție de câteva milioane de euro. Nu poți, nu se poate, în momentul de față sunt construcții în desfășurare, cel puțin 10 sau 15, care reprezintă fiecare dintre ele investiții de zeci de milioane de euro, care se bazează pe acte șubrede, pe care Inspectoratul și Prefectul refuză să le atace. Ce se va întâmpla când o instanță va anula aceste acte? Pentru că ele sunt vădit ilegale”, a subliniat Nicușor Dan.
CITEȘTE ȘI De ce companiile grecești de construcții se orientează spre România și Bulgaria”Eu, dacă aș fi bancher sau fond de investiții, m-aș uita cu mare atenție la investițiile imobiliare pe care le finanțez în București, tocmai din cauza acestei instabilități”, a mai spus Nicușor Dan.
Punctul de vedere al reprezentanților One United Properties:
„Din respectul datorat opiniei publice, dar și în baza responsabilității sociale și morale ce guvernează toate acțiunile grupului One United Properties, considerăm că expunerea faptelor și situațiilor reale constituie singura armă imbatabilă în corecta cunoaștere a adevărului de către toți cei interesați. Iată faptele:
Subsidiara One Cotroceni Towers SRL a achiziționat în anul 2023 un teren în suprafață de 45.000 mp situat în Sectorul 5 pe șos. Progresului. Încă de la momentul achiziției, terenul era reglementat de un Plan Urbanistic Zonal aprobat de Consiliul General al Municipiului București și beneficia și de o autorizație de construire emisă de Primarul Sectorului 5, aceste acte urbanistice fiind în vigoare de la momentul emiterii și până în prezent.
Întrucât One United Properties a pus, încă de la înființare, un mare accent pe practicile sustenabile de construire, pe tehnologii prietenoase cu mediul și pe abordări ecologice de ultimă oră, ulterior achiziției au fost demarate procedurile necesare pentru elaborarea și solicitarea unui Plan Urbanistic de Detaliu, ce urmează a fi pus în discuție pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sector 5 de mâine, 31 iulie 2024.
Ce prevede acest PUD? Scopul este de a genera un proiect mixt sustenabil, la cele mai înalte standarde internaționale. În acest sens, pe lângă recâștigarea pentru comunitate a unui teren aflat în paragină de peste 20 de ani, parte a unei vechi zone industriale, pe lângă toate beneficiile economice și fiscale aduse orașului, prin crearea de locuri de muncă, dezvoltarea zonei, stimularea furnizorilor pe orizontală și sume substanțiale virate către bugetele Statului, proiectul nostru prevede următoarele:
1. obligația dezvoltatorului de a dona aproximativ 7.000 de mp din terenul achiziționat pentru amenajarea infrastructurii rutiere, precum și a mobilității urbane, contribuind la fluidizarea traficului, dar și la construirea trotuarelor destinate accesului pietonal, inexistente în acest moment;
2. construirea unor suprafețe mai mici decât cele permise de Planul Urbanistic Zonal deja aprobat de Consiliul General al Municipiului București și mai mici chiar și decât suprafețele autorizate prin Autorizația de Construire deja emisă de Primarul Sectorului 5. Astfel, vorbim despre reducerea proiectului, nicidecum de extinderea sa; și
3. implementarea și amenajarea în cadrul proiectului a unor unități de învățământ tip creșă, grădiniță, afterschool.
Așadar, demersul nostru este congruent cu solicitările absolut legitime ale oricărei comunități locale, în ciuda neîntreruptelor forme de hărțuire la care suntem supuși. În acest sens, precizăm și că toate proiectele One United Properties au fost și sunt edificate în deplină conformitate cu prevederile legale și au la bază toate avizele prevăzute de lege și solicitate prin certificatul de urbanism.
De aceea, la fel ca și până acum, vom folosi toate pârghiile instituționale aflate la dispoziție pentru a ne proteja dreptul de a asigura locuri de muncă, de a stimula antreprenorii locali și de a vira sume substanțiale către bugetele administrației centrale și locale. În acest scop, ne vom rezerva dreptul de a ne îndrepta împotriva tuturor persoanelor fizice și juridice, funcționarilor publici și autoritățile publice care ne-au generat și ne vor genera prejudicii, prin atacarea, șicanarea sau întârzierea acestui proiect.”