Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere

Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere
scris 28 apr 2023

În trimestrul I 2023, au fost eliberate 7.996 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 23,7% față de trimestrul I 2022, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).

”În trimestrul I 2023 s-au eliberat 7.996 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 23,7% față de trimestrul I 2022. Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: București-Ilfov (-535 autorizații), Nord-Vest (-447), Sud-Muntenia (-378), Sud-Est (-302), Vest (-284), Sud-Vest Oltenia (-277) și Nord-Est (-273). Creștere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Centru (+10 autorizații)”, arată datele INS.

Urmărește-ne și pe Google News
Gala Destinația Anului 2023 a dezvăluit câștigătoarele Destinația Anului 2023 - cele mai atractive destinații turistice din România CITEȘTE ȘI Gala Destinația Anului 2023 a dezvăluit câștigătoarele Destinația Anului 2023 - cele mai atractive destinații turistice din România

Martie 2023 comparativ cu februarie 2023

În luna martie 2023 s-au eliberat 3.346 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale (+30,1% față de luna februarie 2023), cu o suprafață utilă totală de 835501 mp (+4,8%). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale 71,2% sunt pentru zona rurală, scrie News.ro.

În luna martie 2023 se evidențiază o creștere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale comparativ cu luna precedentă (+775 autorizații). În profil teritorial, această creștere este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia (+150 autorizații), București-Ilfov (+147), Nord-Est (+119), Sud-Est (+89), Centru (+85), Vest (+69), Nord-Vest (+67) și Sud-Vest Oltenia (+49).

În luna martie 2023 s-au eliberat 666 autorizații de construire pentru clădiri nerezidențiale (+33,5% față de luna februarie 2023), în suprafață utilă totală de 272.982 mp (-23,5%). Comparativ cu luna precedentă, în luna martie 2023 s-a înregistrat o scădere a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale (-83.656 mp).

Fostul deputat Cristian Rizea, adus în țară din Republica Moldova, pentru a executa o condamnare de 4 ani CITEȘTE ȘI Fostul deputat Cristian Rizea, adus în țară din Republica Moldova, pentru a executa o condamnare de 4 ani

În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-70.927 mp), Nord-Vest (-17.608), București-Ilfov (-14103), Vest (-13.010), Nord-Est (-12.886) și Sud-Muntenia (-2.722).

Creșteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Est (+25.843 mp) și Sud-Vest Oltenia (+21.757).

Martie 2023 comparativ cu martie 2022

În luna martie 2023 se evidențiază o scădere atât a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (-23,8%) cât și a suprafeței utile totale (-24,4%), comparativ cu luna martie 2022. În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (-1.044 autorizații) este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia (-208 autorizații), București-Ilfov (-197), Vest (-173), Nord-Vest (-157), Sud-Vest Oltenia (-122), Sud-Est (-101), Nord-Est (-85) și Centru (-1).

Comparativ cu luna martie 2022, în luna martie 2023, s-a înregistrat o creștere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri nerezidențiale (+2%) și o scădere a suprafeței utile totale (-32%). În profil teritorial, această scădere a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale (-128.315 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-116.546 mp), București-Ilfov (-27.812), Centru (-16.076), Vest (-11.657), Sud-Muntenia (-2066) și Sud-Vest Oltenia (-960).

Creșteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Est (+39.536 mp) și Nord-Est (+7.266).

viewscnt
Afla mai multe despre
case
ins