EXCLUSIV Un fost șef al Casei de Sănătate Vaslui demolează ultimele rămășițe ale fabricii de cauciuc Pamid din București și vinde terenul pentru un proiect rezidențial

EXCLUSIV Un fost șef al Casei de Sănătate Vaslui demolează ultimele rămășițe ale fabricii de cauciuc Pamid din București și vinde terenul pentru un proiect rezidențial
scris 25 oct 2019

Omul de afaceri Marian Albu (60 de ani), fost președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui, a fost autorizat să demoleze magaziile și depozitele rămase din fosta fabrică de cauciuc Pamid din București, pe care a cumpărat-o în 2006. Intenția este de vânzare a terenului pentru un ansamblu rezidențial cu 180 de aparamente.

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Fosta fabrică Pamid a primit autorizația de demolare a celor șase corpuri de clădiri rămase (magazii și depozite). Pe terenul de circa 4.500 de metri pătrați, Pamid a obținut un Plan Urbanistic Zonal care permite construcția unui ansamblu rezidențial cu 180 de apartamente, cu spații comerciale la parter și mezanin, 41 de locuri de parcare supraterane și 200 subterane.

Terenul, cu proiectul aprobat, este scos la vânzare la un preț de 3,3 milioane de euro, potrivit lui Dumitru Tomescu, directorul general al firmei Paloda din Vaslui, prin care Marian Albu controlează Pamid. Lotul este amplasat aproape de complexul comercial Cora Pantelimon.

Urmărește-ne și pe Google News


Proiectul avizat de primărie permite un coeficient de utilizare al terenului de 3,2, un procent de ocupare al terenului de 50% și o înălțime maximă de 40 de metri, echivalentul a 11 etaje.

Fabrica Pamid a intrat în lichidare forțată în 2006 din cauză că CET Titan, furnizorul de abur tehnologic al fabricii, și-a sistat activitatea. Chiar înainte de Crăciunul din 2006, Marian Albu a cumpărat Pamid prin intermediul firmei sale Paloda.

CONFIRMARE Rockefeller a vândut cea mai scumpă proprietate a sa din România familiei Albarosa, parte a programului de retragere de pe piața locală. Va fi construită o fabrică la Turda CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Rockefeller a vândut cea mai scumpă proprietate a sa din România familiei Albarosa, parte a programului de retragere de pe piața locală. Va fi construită o fabrică la Turda

Marian Albu este cunoscut în Bârlad ca proprietar al fostului „Magazin Mare“, rebotezat Paloda, cel mai mare centru comercial din oraș. El a fost angajat al fabricii Rulmenți Bârlad în funcțiile de contabil șef și director eceonomic, poziție de pe care, în 2000, a fost desemnat președinte – director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui.

În 2004, el a fost acuzat de Corpul de Control al Guvernului că ar fi fost implicat în "inginerii financiare" cu firma Varotex.

Anul trecut, o altă firmă a lui Marian Albu, înființată pentru a lansa pe piața locală un lanț de farmacii sub brandul Belle Vie, a intrat în insolvență, la cererea unor creditori. Planul anunțat al omului de afaceri era deschiderea în 2018 a 5 farmacii, din care prima a și fost lansată în mallul Promenada din București.

EXCLUSIV SIF Banat-Crișana pregătește terenul pentru un centru comercial în locul fostelor hale Filan din Pantelimon, recent cumpărate de la Immofinanz CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SIF Banat-Crișana pregătește terenul pentru un centru comercial în locul fostelor hale Filan din Pantelimon, recent cumpărate de la Immofinanz

Acesta nu este singurul caz de funcționar public implicat în afaceri imobiliare. Profit.ro a anunțat recent că omul de afaceri Marius Simion Gaga, fost director general și șef al corpului de control al ANAF, își extinde afacerile imobiliare cu un proiect rezidențial în București, ce va cuprinde peste 2.000 de apartamente și a cărui dezvoltare necesită investiții estimate la peste 100 milioane de euro.

În București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, în ciuda evoluției pieței din ultima perioadă. Numărul tranzacțiilor imobiliare a revenit pe creștere în iulie 2019, după ce a scăzut 12 luni consecutive, din iulie 2018 în iunie 2019, cu procente cuprinse între 7% și 35% an la an, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În primele nouă luni ale acestui an au fost încheiate circa 383.000 de tranzacții, cu 10,5% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. 

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
pamid
marian albu
paloda