EXCLUSIV Gigant deținut de un magnat britanic cu legături strânse cu Familia Regală cumpără în România primele sale două mall-uri plus un pachet de parcuri retail. Tranzacție de 100 milioane euro

EXCLUSIV Gigant deținut de un magnat britanic cu legături strânse cu Familia Regală cumpără în România primele sale două mall-uri plus un pachet de parcuri retail. Tranzacție de 100 milioane euro

Sebastian Macdonald-Hall, directorul de investiții al M Core, alături de proiectul Shopping City Suceava din portofoliul Argo

scris 25 oct 2024

Grupul imobiliar M Core, al cărui principal acționar este magnatul imobiliar britanic Caspar MacDonald-Hall, cu legături strânse cu Familia Regală, este într-o etapă avansată de analiză în vederea achiziției mall-urilor Shopping City Suceava și Focșani Mall, ambele inaugurate în 2008, și a unui pachet de parcuri de retail din România, toate cu o valoare cumulată de tranzacționare ce se învârte în jurul a 100 de milioane de euro, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

M Core este unul dintre cei mai mari deținători de proprietăți comerciale din Marea Britanie, cu un portofoliu combinat de active evaluat la circa 7 miliarde de euro. Grupul britanic a intrat pe piața imobiliară românească la finalul anului trecut când a plătit 219 milioane euro, echivalentul unui yield de 9%, pe cele 25 de parcuri de retail din România cumpărate de la investitorul belgian Mitiska REIM. Aceasta a fost cea mai mare tranzacție cu proprietăți într-o singură țară încheiată în 2023 în Europa Centrală și de Est. În urma achiziției, M Core a devenit unul dintre cei mai mari proprietari de pe piața de retail din România, cu un portofoliu în suprafață de de 132.000 de metri pătrați.

Urmărește-ne și pe Google News

Grupul M Core este interesat de expansiune pe piața din România prin noi achiziții. În acest sens, în aprilie anul acesta, s-a format joint-venture-ul Square 7 part of M Core, cu scopul gestionării expansiunii pe plan local a grupului britanic. Noua companie e condusă de Clemens Petschnikar, proprietarul Square 7 Group.

Acum, investitorul este în discuții avansate cu 3 proprietari diferiți pentru a cumpăra încă o serie de parcuri de retail și primele sale două mall-uri din România în tranzacții cu o valoare cumulată de aproximativ 100 de milioane de euro.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
CONFIRMARE FOTO Ginerele milionar al premierului Viktor Orbán va cumpăra o mare clădire în România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Ginerele milionar al premierului Viktor Orbán va cumpăra o mare clădire în România

Cea mai mare dintre cele 3 tranzacții potențiale vizează achiziția mall-ului Shopping City Suceava de la fondul britanic de investiții Argo Real Estate Opportunities Fund (AREOF). Mall-ul, inaugurat în aprilie 2008, are o suprafață închiriabilă de peste 46.000 de metri pătrați și peste 90 de magazine, fiind susținut de Carrefour. AREOF încearcă de mai mulți ani să vândă centrul comercial din Suceava.

Următorul pe listă este Focșani Mall pe care M Core vrea să îl cumpere de la banca belgiană KBC Bank, cea care a preluat în 2016, în contul datoriilor, mallul aflat în insolvență. Între timp, centrul comercial a ieșit din insolvență.

Dezvoltat de BelRom și deschis sub numele de Promenada în septembrie 2008, Focșani Mall are o suprafață închiriabilă de circa 45.000 de metri pătrați și aproape 70 de magazine, fiind susținut tot de Carrefour.

Dacă reușește vânzarea, KBC Bank mai rămâne în proprietate cu mall-ul Hello Shopping Park Bacău, preluat tot în insolvență și cu acelați dezvoltator, BelRom.

Shopping City Suceava ocupă locul 42 în topul celor 79 de malluri cu cele mai mari afaceri în 2023, în timp ce Focșani Mall se plasează pe poziția 49 în clasament.
Mall-ul din Suceava a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 7,5 milioane euro, cea mai mare din istoria sa de 16 ani, și un profit net de 0,38 de milioane de euro. În aceeași perioadă, centrul comercial din Focșani a încasat din chirii 6 milioane de euro, tot cele mai bune încasări din istoria sa de 16 ani, și a realizat un profit de 0,75 de milioane de euro.

În plus față de cele două mall-uri, M Core mai discută cu un alt proprietar cumpărarea a altor câteva parcuri de retail de dimensiuni mai mici din țară.

Sursele Profit.ro din piața imobiliară spun că analiza M Core în cazul celor trei potențiale tranzacții este avansată și că este posibil ca o parte să fie încheiate chiar anul acesta.

„Deși explorăm în mod activ numeroase oportunități în România, nu putem confirma tranzacții specifice în această etapă. Vom oferi detalii suplimentare în timp util, dacă aceste oportunități se vor materializa“, a declarat, pentru Profit.ro, un purtător de cuvânt al M Core.

EXCLUSIV Familia Dobra a îndeplinit condițiile pentru vânzarea către Kaufland și Lidl a unei părți din terenul fostei fabrici Energomontaj. Pregătește și un complex comercial în Ciolpani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Familia Dobra a îndeplinit condițiile pentru vânzarea către Kaufland și Lidl a unei părți din terenul fostei fabrici Energomontaj. Pregătește și un complex comercial în Ciolpani

În primăvara acestui an, retailerul german Lidl a vândut consorțiului format din Square 7 și M Core opt sau nouă proiecte de magazine de pe piața locală, cu scopul închirierii lor după construire, ca parte a planului său de diversificare a modalităților de expansiune locală, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.

Grupul M Core s-a format recent prin combinarea portofoliilor imobiliare gestionate de companiile London & Cambridge Properties (LCP), Evolve Estates, Sheet Anchor și Proudreed și care sunt evaluate la circa 7 miliarde de euro. Principalul acționar al grupului este Caspar MacDonald-Hall (73 de ani) și familia sa, a cărui avere este estimată la 1,71 de miliarde de lire, ceea ce îi oferă locul 153 în cel mai recent top al bogaților britanici realizat anual de publicația The Sunday Times.

Cele 5 companii din cadrul M Core gestionează investiții imobiliare în Marea Britanie, Franța, Polonia, Germania, Spania și România.

Pe lângă Caspar Macdonald-Hall, în conducerea afacerii este implicat și fiul său Sebastian Macdonald-Hall (42 de ani), un cunoscut DJ britanic, parte a unui grup muzical aristocratic numit Housekeeping. Presa britanică scrie că magnatul Macdonald-Hall are legături strânse cu familia regală.

În 2022, Sebastian Macdonald-Hall a vândut Ducesei de York, Sarah Ferguson, fosta soție a Prințului Andrew, o casă de 3 milioane de lire pe una dintre cele mai exclusiviste străzi din centrul Londrei.

Sectorul de retail din România a avut o evoluție constantă anul acesta, când piața va absorbi un stoc nou de 170.000 metri pătrați. Din această suprafață, 41% (70.000 metri pătrați) au fost livrați la Pitești – un centrul comercial de 52.000 metri pătrați finalizat în primăvară și un parc de retail de 17.000 metri pătrați în această toamnă. Orașe mai mici precum Curtea de Argeș, Crevedia și Moinești sunt pe lista celor cu proiecte prevăzute a fi livrate până la final de an.

În primele nouă luni ale anului au intrat pe piața românească brandurile Rituals, Kiko Milano, Budmil, Stefanel, Bogner, Happy Restaurants, Hesburger, Froo, Good2Go și Brooklyn: beauty, modă & articole sportive, restaurante și magazine de proximitate, conform CBRE Romania.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
m core
shopping city suceava
focsani mall
argo
kbc bank