EXCLUSIV FOTO Cristi Opaiț, proprietarul pubului The Drunken Lords, și Cristian Tiderle intră pe piața ospitalității cu un proiect hotelier de 4 stele

EXCLUSIV FOTO Cristi Opaiț, proprietarul pubului The Drunken Lords, și Cristian Tiderle intră pe piața ospitalității cu un proiect hotelier de 4 stele

Cristi Opaiț și proiectul hotelier SURSA FOTO: Facebook

scris 4 oct 2022

Antreprenorul Cristi Opaiț, cu afaceri de mulți ani în domeniul HoReCa, s-a asociat cu Cristian Tiderle, administratorul dezvoltatorului imobiliar cu capital israelian Dagesh Group, și pregătește un hotel de 4 stele în apropierea aeroportului Aurel Vlaicu din Băneasa, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, președinte al Universității Harvard și economist șef al Băncii Mondiale, cel care a anticipat actuala criză inflaționistă, deschide Gala Profit.ro. Premii speciale, într-un an special

Investitorii dețin un teren 2.744 de metri pătrați amplasat lângă Banca Centrală de Celule Stem a grupului Regina Maria, din cartierul bucureștean Băneasa, și pregătesc pe acest amplasament un imobil cu subsol și 3 etaje, în suprafață de circa 6.000 de metri pătrați. Cristi Opaiț s-a asociat în primăvara acestui an cu Cristian Tiderle prin vânzarea terenului, acesta fiind singurul proiect în care cei doi sunt parteneri.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV FOTO Frații Pavăl își consolidează poziția imobiliară într-o zonă în plină dezvoltare CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Frații Pavăl își consolidează poziția imobiliară într-o zonă în plină dezvoltare

„Intenția este să dezvoltăm un apart-hotel sau un hotel de 4 stele pentru această zonă, unde se află multe clinici medicale, accesul fiind facil, și venim, cumva, în întâmpinarea celor care apelează la acestea și nu sunt din București. Vor fi în jur de 40-50 de camere, restaurant, zone anexe complementare destinației finale. Investiția va fi în jurul a 7,5 milioane euro conform estimărilor noastre“, a declarat, pentru Profit.ro, Cristian Tiderle, care speră să înceapă lucrările de construcție în toamna anului viitor.


EXCLUSIV FOTO Cristi Opaiț, proprietarul pubului The Drunken Lords, și Cristian Tiderle intră pe piața ospitalității cu un proiect hotelier de 4 stele

Cristian Tiderle supervizează de peste 17 ani activitatea grupului Dagesh în România, perioadă în care au construit, în București, clădirea de birouri Platinum Center de lângă Piața Sfânta Vineri și ansamblurile rezidențiale: Morilor Residence în zona Timpuri Noi, Teleajen Residence în zona Pache Protopopescu și Mugur Residence în Timpuri Noi.

Proiectul hotelier în care este acum implicat nu are legătură cu activitatea grupului israelian.

El a vândut, recent, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) clădirea de birouri din centrul Bucureștiului în care s-a amenajat noul sediu al instituției, într-o tranzacție de circa 17 milioane de euro. În dezvoltarea acestei clădiri, Tiderle a avut ca parteneri activi, până în 2019, doi israelieni și un american.

EXCLUSIV FOTO Cristi Opaiț, proprietarul pubului The Drunken Lords, și Cristian Tiderle intră pe piața ospitalității cu un proiect hotelier de 4 stele

De cealaltă parte, Cristi Opaiț și-a început activitatea din domeniul HoReCa în 1996 și și-a lansat prima afacere în domeniu în 2005 prin cafeneaua Galanto Caffe.

Majoritatea restaurantelor și puburilor pe care le-a înființat au fost în centrul vechi al Bucureștiului: Old City de pe strada Lipscani, Old City de pe strada Franceză, Old Habits de pe strada Lipscani, Secret Garden, Scarlet Pub, Clichée Club and Lounge, Taupe Bistro Caffe de pe Magheru, The Drunken Lords din București și Vama Veche și Lido`s Brasserie de la parterul hotelului Lido.


EXCLUSIV FOTO Cristi Opaiț, proprietarul pubului The Drunken Lords, și Cristian Tiderle intră pe piața ospitalității cu un proiect hotelier de 4 stele

Rata medie de ocupare a hotelurilor din București a fost în 2021 de 32,1%, reprezentând o creștere de 77,7% față de 2020, cel mai mare avans înregistrat dintre toate capitatele din Europa Centrală și de Est (Bratislava, București, Budapesta, Praga, Sofia și Varșovia), conform unui studiu realizat de Cushman & Wakefield Echinox.

Pe fondul îmbunătățirii ratei de ocupare, venitul pe camera disponibilă (RevPAR) în Capitală s-a majorat cu 67,3% comparativ cu 2020, avans care a plasat piața bucureșteană de asemenea pe primul loc între capitalele din regiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
cristi opait
cristian tiderle
the drunken lords
dagesh group