Antreprenorii Raul Ciurtin, Florin Mariș și familia Dobra pregătesc o nouă etapă cu sute de apartamente din proiectul lor de pe fosta platformă Policolor

Antreprenorii Raul Ciurtin, Florin Mariș și familia Dobra pregătesc o nouă etapă cu sute de apartamente din proiectul lor de pe fosta platformă Policolor

Planul de dezvoltare al Estoria City. Urmează faza a 4-a de rezidențial

scris 24 sep 2023

Antreprenorii Raul Ciurtin, Florin Mariș și familia Călin și Alina Dobra pregătesc actele necesare începerii construcției unui nou calup cu 273 de apartamente în cadrul complexului Estoria City ce se dezvoltă în locul fostei platforme industriale Policolor din estul Bucureștiului, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

Prima etapă a complexului imobiliar Estoria City a fost definitivată în vara anului 2020, după inaugurarea magazinelor Leroy Merlin, Kaufland și Lidl. A doua etapă a cuprins dezvoltarea primului bloc cu circa 250 de apartamente și trebuia să cuprindă și construcția unui magazin Mobexpert, cu două etaje, și a unuia Altex, cu un etaj, pentru care au fost emise autorizații de construire, însă pentru acestea nu au început încă lucrările. Magazinele Mobexpert și Altex urmează a fi construite de Dan Șucu, pe un teren de 1,2 hectare cumpărat de la Ciurtin și Dobra, tot parte din fosta platformă Policolor.

Acum, Ciurtin, Mariș și Dobra lucrează la autorizarea celei de-a 4 faze rezidențiale din cele 4 programate. Aceasta va replica prima etapă finalizată, respectiv un imobil compus din două corpuri alipite, unul cu înălțime de 8 etaje și celălalt de 11 etaje, ultimele caturi fiind retrase.

Noua etapă de dezvoltare va ocupa o parcelă de aproape 9.000 de metri pătrați din cele 14 hectare ale fostei fabrici de vopseluri Policolor și este localizată în spatele viitorului magazin Mobexpert.

EXCLUSIV Familia Cobâlaș planifică dublarea ansamblului său rezidențial din Pipera, pe un teren suplimentar de la Becali. Banii câștigați îi vor investi în mici hale de depozitare, alături de Globalworth CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Familia Cobâlaș planifică dublarea ansamblului său rezidențial din Pipera, pe un teren suplimentar de la Becali. Banii câștigați îi vor investi în mici hale de depozitare, alături de Globalworth
Urmărește-ne și pe Google News

Investiția necesară dezvoltării acestei faze este cuprinsă între 15 și 20 de milioane de euro, potrivit calculelor Profit.ro, și va cuprinde și amenajarea a 400 de locuri de parcare, majoritatea subterane, dispuse pe două niveluri.

Planurile dezvoltatorului arată pentru faza a 3 un calpu cu 147 de apartamente. În total sunt programate 1.200 de locuințe în acest proiect.


Noile locuințe vin în completarea zonei comerciale Pallady, care cuprinde magazinele Leroy Merlin, Kaufland, Metro, Auchan, Jumbo, XXXL Lutz și IKEA. În cartierul Titanul Nou s-au construit în ultimii ani mii de apartamente, zona fiind dominată de proiectele imobiliare ale familiei Negoiță, a primarului Sectorului 3.

Birourile, eliminate

Planurile inițiale ale investitorilor pentru Estoria City s-au modificat pe parcurs, în sensul în care magazinele Mobexpert și Altex vor înlocui două clădiri de birouri cu o suprafață de circa 50.000 de metri pătrați, planificate pe acest amplasament. Raul Ciurtin spunea, pentru Profit.ro, încă din 2020 că amână secțiunea de birouri în favoarea rezidențialului, după ce pandemia a favorizat munca de acasă.

Noile planuri, însă, arată că a renunțat definitiv la cele două clădiri de birouri, în complex mai fiind programată o singură clădiră de birouri, cu o suprafață de circa 10.000 de metri pătrați, amplasată în fața magazinului Leroy Merlin și disponibilă la vânzare sau închiriere.

În dezvoltarea proiectului Estoria City sunt implicați familia Ciurtin, familia Dobra - cunoscută pentru implicarea în construcția mai multor unități Kaufland și Lidl din țară, antreprenorul clujean Florin Mariș - proprietarul grupului Hexagon, Adrian Viman – cel care a condus afacerile Kaufland România și Germania, fostul handbalist băimărean Vasile Viman și soția sa, Olimpia Carmen, care până în 2020 a fost inspector superior la Primăria Baia Mare.
Prima etapă finalizată din componenta rezidențială

Prima etapă finalizată din componenta rezidențială


Raul Ciurtin, alături de soția sa Lorena Beatrice, a obținut în 2016 circa 31 milioane euro din vânzarea pachetului de 44,9% deținut la Albalact, firmă fondată de familia sa. Banii din vânzare au fost direcționați către investiții imobiliare, dintre care cea mai importantă a fost achiziția fostei platformei Policolor din estul Bucureștiului, la un preț de 22 milioane de euro. Fabrica de vopsele a fost mutată în 2019 în spatele magazinului Dedeman Valea Cascadelor din cartierul Militari.

La sfârșitul anului 2019, Raul Ciurtin și Florin Mariș au încasat 30 milioane de euro de la familia Andrea și Ferenc Korponay din Baia Mare pentru trei clădiri de birouri din Cluj-Napoca.

EXCLUSIV Certion, grupul imobiliar al lui Cătălin Scripcaru, a cerut insolvența proiectului său Vogh Olimp, ca măsură de protecție CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Certion, grupul imobiliar al lui Cătălin Scripcaru, a cerut insolvența proiectului său Vogh Olimp, ca măsură de protecție

Aproximativ 19.000 de case și apartamente ar putea fi livrate în 2023 în București și împrejurimi, potrivit companiei de consultanță imobiliară SVN Romania. Acest rezultat este cu aproximativ 11% mai mic față de cel înregistrat anul trecut, când au fost finalizate 21.328 de locuințe în oraș și împrejurimi. Recordul de livrări a fost stabilit în 2021, cu 22.010 locuințe finalizate.

Alte peste 8.000 de case și apartamente se află în acest moment în diferite faze de dezvoltare și ar urma să fie finalizate în 2024 și 2025, în funcție de respectarea graficelor de construire dar și de ritmul de recepție al unităților rezidențiale finalizate.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
raul ciurtin
florin maris
familia dobra
estoria city