Ministrul Economiei spune că au fost depuse oferte pentru activele Oltchim până vineri, când a fost termenul limită

Ministrul Economiei spune că au fost depuse oferte pentru activele Oltchim până vineri, când a fost termenul limită
scris 26 ian 2017

Mai mulți investitori au depus oferte până la termenul limită de depunere a ofertelor neangajante pentru cumpărarea activelor Oltchim care a fost vineri, ora 18, a declarat joi ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, fără a preciza câți sau care sunt investitorii interesați să cumpere combinatul vâlcean. În opinia ministrului, combinatul Oltchim poate juca un rol important la nivel de regiune și poate fi profitabil.

”Fiindcă au fost diverse speculații în presă vis-à-vis de privatizarea pe bucăți sau într-un mod unitar, pe mine mă interesează un lucru: având în vedere stadiul avansat în care am preluat procedura, mă interesează ca această companie să rămână, din punct de vedere structural de funcționare, unitară. Mă interesează omogenitatea ei și mă interesează să fie deservite interesele comunității locale, prin rezultatul privatizării”, a spus Petrescu, în marja unui eveniment pe teme energetice.

Urmărește-ne și pe Google News

Ministrul a subliniat totodată că, la momentul la care a preluat mandatul, exista deja un parcurs agreat de privatizare al companiei, scrie News.ro.

”Cred că la nivel de regiune Oltchim poate juca un rol important. Sunt furnizori în competiție cu Oltchim atât în Polonia cât și în Germania. Cred că Oltchim se poate impune. În ultima perioadă, când managementul a intrat în zona de restructurare sub protectoratul insolvenței a arătat că această compania poate fi profitabilă”, a adăugat ministrul Economiei.

Ministrul a susținut că există investitori ”mai vechi, tradiționali interesați”, dar și alții ”mai noi”, fără a oferi jurnaliștilor niciun nume.

”Să vedem dacă acest nou operator, care va fi el, este interesat intr-adevăr să ducă Oltchim într-o zonă de unitate de producție, să crească – nu doar într-o zonă speculativă la nivel regional”, a afirmat Petrescu.

Interesul se va developa din seriozitatea ofertei, consideră ministrul.

Analiștii CFA România au așteptări mai modeste privind situația economică a României în următorul an CITEȘTE ȘI Analiștii CFA România au așteptări mai modeste privind situația economică a României în următorul an

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat recent că, la începutul acestui an ar putea fi finalizată vânzarea activelor combinatului Oltchim, ceea ce marchează faptul că ”Oltchim-ul vechi moare”, însă tranzacțiile vor trebui aprobate de Comisia Europeană.

”S-au făcut ofertele neangajante, deci acum ar trebui companiile să se decidă, după ce au analizat datele, dacă sunt interesate să cumpere niște active și la ce preț. Deci să facă niște oferte ferme”, a spus Chirițoiu, pe 19 ianuarie.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puțin 307 milioane euro.

Oltchim a intrat în procedură de insolvență la 30 ianuarie 2013, iar consorțiul format din Rominsolv SPRL și BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Companiile care vor cumpăra activele Oltchim nu preiau datoriile combinatului în cadrul tranzacției, dar nici contractele cu clienții nu sunt transferate către cumpărători, care nu au nicio obligație de a prelua actualii angajați, arată un document pregătit de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, și de administratorul judiciar BDO Business Restructuring SPRKL, intrat în posesia News.ro.

Acesta mai arată și că nu există nicio condiție pentru păstrarea angajaților actuali, însă există un bonus de evaluare în cazul în care sunt preluați o parte dintre salariați, deoarece o astfel de măsură ar reduce plățile compensatorii pe care le-ar avea de plătit societatea Oltchim.

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (simbol bursier OLT) a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut un profit net de 16,1 milioane lei (3,6 milioane euro), comparativ cu pierderi de 15,7 milioane lei (3,5 milioane euro) raportate în perioada similară din 2015, arată rezultatele trimestriale publicate de companie.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul economiei
oltchim
alexandru petrescu