Uniunea Europeană a deschis calea unor sancțiuni financiare severe împotriva Meta, hotărând că rețeaua de socializare nu respectă normele europene privind utilizarea datelor cu caracter personal pentru publicitatea personalizată, scrie AFP.
Meta este obligată să solicite acordul utilizatorilor pentru a combina datele provenite de la diferitele sale servicii în scopul creării de profiluri publicitare, scrie News.ro.
Pentru a se conforma, grupul american a oferit utilizatorilor Facebook și Instagram un abonament plătit care le permite să evite să fie vizați de publicitate. Pe de altă parte, dacă doresc să păstreze un serviciu gratuit, aceștia trebuie să accepte să își predea datele.
"Meta a forțat milioane de utilizatori din întreaga UE să facă o alegere binară: să plătească sau să consimtă. Conform constatărilor noastre preliminare, aceasta este o încălcare" a Regulamentului privind piețele digitale (DMA), a declarat comisarul pentru afaceri digitale Thierry Breton pentru X.
DMA, care a intrat pe deplin în vigoare la începutul lunii martie, "există pentru a reda utilizatorilor europeni puterea de a decide cu privire la datele lor", a subliniat el.
Meta, la rândul său, susține că modelul său de abonament "este în conformitate cu DMA". "Așteptăm cu nerăbdare să continuăm un dialog constructiv cu Comisia Europeană pentru a închide această anchetă", a declarat un purtător de cuvânt al grupului.
Posibilă amendă de 12 miliarde de euro
Cu toate acestea, Comisia consideră că modelul Meta nu respectă regulamentul UE, în special pentru că "nu permite utilizatorilor să își exercite dreptul de a consimți în mod liber la combinarea datelor lor cu caracter personal" între diferitele sale platforme.
Executivul UE a subliniat într-o declarație că giganți tehnologici precum Meta au reușit "să impună condiții de serviciu bazei lor vaste de utilizatori care le permit să colecteze cantități mari de date cu caracter personal. Acest lucru le-a oferit avantaje potențiale față de concurenții lor".
Este a doua oară când un gigant digital este acuzat în temeiul DMA, după emiterea avizului, în urma deschiderii unei anchete la 25 martie.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a acuzat Apple că ar fi încălcat normele europene de concurență prin magazinul său de aplicații.
CITEȘTE ȘI O comună din Suedia - inundată cu oferte după ce a scos la vânzare terenuri la un preț de 10 eurocenți metrul pătrat. Fenomen de tip bulgăre de zăpadăMeta își poate exercita acum dreptul la apărare obținând acces la dosar și răspunzând în scris la constatările preliminare.
Dacă acestea sunt confirmate, Comisia va adopta o decizie finală de neconformitate până la sfârșitul lunii martie 2025.
Meta ar putea fi amendată cu până la 10% din cifra sa de afaceri mondială, care a atins aproximativ 125 de miliarde de euro anul trecut: o sancțiune care ar putea depăși 12 miliarde de euro dacă grupul lui Mark Zuckerberg nu ar respecta normele UE.
DMA, care permite luarea unor măsuri mai rapide și mai ferme împotriva abuzurilor de concurență ale giganților digitali, a fost introdusă pentru a proteja apariția și creșterea întreprinderilor nou-înființate în Europa și pentru a oferi consumatorilor mai multe opțiuni.
Pe lângă Apple, noul regulament se aplică altor patru mastodonți americani - Alphabet, Amazon, Apple, Meta, Microsoft - dar și rețelei sociale TikTok, deținută de grupul chinez ByteDance, precum și platformei olandeze de rezervări hoteliere Booking.
O anchetă vizând Alphabet (Google) a fost de asemenea deschisă pentru încălcarea DMA.