STUDIU Copiii cu telefon și calculator stau până la cinci ore pe zi pe dispozitivele lor

STUDIU Copiii cu telefon și calculator stau până la cinci ore pe zi pe dispozitivele lor
scris 28 mar 2017

Unu din șapte copii are și telefon și calculator, iar timpul petrecut pe aceste dispozitive urcă de la trei ore la vârsta de cinci ani, până la aproape cinci ore în adolescență, arată un studiu publicat marți de Bitdefender, care atenționeză că, pe profilele personale publice, copiii sunt expuși răufăcătorilor și pot fi contactați direct, pentru a fi hărțuiți sau pentru a fi infectați cu diverse amenințări informatice.

Copiii cu vârsta între cinci și 17 ani petrec în medie două ore pe zi pe calculator, în timp ce durata folosirii mobilului urcă de la o oră la două ore și jumătate până la majorat, potrivit datelor studiului, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”După vârsta de zece ani, diferența între băieți și fete devine semnificativă, primii petrecând în medie cu peste o oră mai mult timp, mai ales din cauza jocurilor pe calculator și a deschiderii mai mari pentru tehnologie”, se arată în studiul publicat de producătorul de soluții de securitate cibernetică.

Reprezentanții Bitdefender susțin că folosirea excesivă a acestor dispozitive de la vârste fragede poate avea consecințe negative asupra dezvoltării fizice și emoționale a copilului și îl poate expune unor riscuri nedorite. Informațiile despre copii sunt distribuite pe rețele de socializare fără ca accesul la ele să fie restricționat, au avertizat reprezentanții Bitdefender.

Copiii care au profile personale publice sunt expuși răufăcătorilor și pot fi contactați direct, tocmai de aceea, rețelele de socializare încurajează utilizatorii să aibă o vârstă minimă de cel puțin 14 ani înainte de a avea astfel de conturi.

Facebook Messenger permite utilizatorilor să împărtășească coordonatele geografice în timp real CITEȘTE ȘI Facebook Messenger permite utilizatorilor să împărtășească coordonatele geografice în timp real

„Tehnologia ajută copiii să dobândească anumite competențe încă de la vârste fragede și are un rol extrem de util în educarea și dezvoltarea lor intelectuală. Cu toate acestea, părinții trebuie să găsească un echilibru între timpul petrecut pe telefon sau calculator și cel dedicat altor activități și, mai mult, să se asigure că aceștia nu sunt lăsați complet nesupravegheați în orele pe care și le petrec conectați la tehnologie”, a declarat Bogdan Botezatu, specialist în amenințări cibernetice din cadrul Bitdefender.

Datele Bitdefender arată că unu din trei vizitatori ai site-urilor cu conținut pornografic este minor, iar studii recente ale organizației Salvați Copiii confirmă că unu din doi copii a fost hărțuit în mediul online în ultimul an.

Specialiștilor în securitate cibernetică recomandă utilizatorilor să nu folosească telefonul sau calculatorul ca mijloc de a ține copilul ocupat și a câștiga timp liber pentru alte activități, pentru că, în lipsa unei supravegheri atente, acesta poate petrece ore în șir în mediul virtual.

Totodată, aceștia recomandă utilizatorilor să amplaseze calculatorul familiei într-un loc de unde să existe vizibilitate asupra monitorului și să se asigure că toți prietenii virtuali ai copilului sunt persoane reale, pe care le cunosc direct.

”Stabiliți reguli pentru utilizarea calculatorului și vorbiți deschis cu copiii despre temerile dumneavoastră și despre felul în care orice exces poate deveni nociv”, spun specialiștii.

Compania le recomandă utilizatorilor să-și învețe copiii să nu răspundă la mesaje spam sau la mesaje cu conținut agresiv sau obscen. Nu în ultimul rând, utilizatorii sunt sfătuiți să folosească o soluție de securitate pe toate dispozitivele și să țină cont de funcționalitățile pentru protecția copiilor. 

viewscnt
Afla mai multe despre
copii
telefon