Compania discută atragerea a între 3 și 4 miliarde de dolari pentru extinderea capacităților de calcul și îmbunătățirea pachetelor salariale și de beneficii pentru angajați, într-un moment în care competiția din industria AI din China se intensifică rapid.
Potrivit surselor, principalul investitor ar putea fi fondul național chinez pentru inteligență artificială, lansat anul trecut și susținut de statul chinez, prin intermediul China Integrated Circuit Industry Investment Fund. De asemenea, Tencent Holdings ar fi în discuții pentru a participa la finanțare, scrie News.ro.
Fondatorul DeepSeek, Liang Wenfeng, a evitat ani la rând finanțarea externă, preferând să susțină compania prin fondul său de investiții cantitative High-Flyer și să dezvolte startupul mai degrabă ca pe un laborator de cercetare decât ca pe o companie tehnologică tradițională.
Reuters notează însă că DeepSeek pierde teren în fața unor rivali chinezi cu resurse financiare mult mai mari, inclusiv modele dezvoltate de ByteDance, Alibaba Group, MiniMax sau Moonshot AI.
Compania a devenit cunoscută la nivel global anul trecut, după succesul modelelor open-source V3 și R1, considerate extrem de eficiente și ieftin de operat.
Totuși, piața AI s-a mutat rapid către modele de tip ”agent”, capabile să execute sarcini complexe cu intervenție umană minimă, ceea ce necesită infrastructură de calcul mult mai costisitoare.
DeepSeek a susținut luna trecută că noul său model V4 stabilește un nou standard pentru modelele open-source orientate spre agenți AI, însă evaluările independente au arătat că acesta rămâne în urma unor competitori americani și chinezi de top.
















