HP susține că a fost înșelată cu 4 miliarde de dolari de „Bill Gates al Marii Britanii”

HP susține că a fost înșelată cu 4 miliarde de dolari de „Bill Gates al Marii Britanii”
scris 12 feb 2024

Hewlett-Packard acuză în instanță că a pierdut peste 4 miliarde de dolari în urma achiziționării Autonomy, compania britanică de software cofondată de antreprenorul tech Mike Lynch, poreclit „Bill Gates al Marii Britanii”, relatează Reuters.

HP a cumpărat Autonomy în 2011 pentru 11,1 miliarde de dolari ca parte a uneia dintre cele mai mari achiziții din istoria companiilor tehnologice din Marea Britanie. Însă afacerea a implodat în mod spectaculos, HP estimând în doar un an că valoarea companiei britanice este cu 8,8 miliarde de dolari mai mică decât prețul de achiziție, arată Hotnews.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Ciolacu - discuție cu Google la București CITEȘTE ȘI FOTO Ciolacu - discuție cu Google la București

Gigantul tech american susține că a fost indus în eroare de o schemă de fraudă complexă pe care Lynch a pus-o la cale cu fostul director financiar al Autonomy, Sushovan Hussain, cu scopul de a supraevalua masiv activele deținute de companie. Hussain a fost și el chemat în instanță ca pârât în procesul ce are loc la Londra.

HP a câștigat procesul pe fond, unul dintre cele mai lungi din istoria dreptului civil britanic, în 2022. Însă Înalta Curte de la Londra a stabilit atunci că eventualele pagube pe care HP are dreptul să le primească sunt substanțial mai mici decât suma de 5 miliarde de dolari pretinsă de compania americană.

Bluesky își deschide porțile pentru toată lumea CITEȘTE ȘI Bluesky își deschide porțile pentru toată lumea

Avocații HP au argumentat însă că pierderile rezultate în urma fraudei se ridică la aproximativ 4 miliarde de dolari. Lynch susține în schimb că HP nu a suferit nicio pierdere reală. Anul trecut el a fost extrădat de Marea Britanie în SUA, unde este pus sub urmărire penală din cauza afacerii.

Procesul penal din Statele Unite urmează să înceapă luna viitoare.

David Wolfson, avocatul său pentru procesul ce are loc la Londra, a notat în documentele depuse în instanță că prețul pe care HP l-ar fi plătit pentru Autonomy „nu ar fi fost diferit” chiar și fără supraevaluarea activelor, în parte fiindcă Autonomy ar fi deținut „tehnologie unică” și fiindcă decizia de achiziție a fost una strategică pentru compania americană.

Viticultorii din întreaga lume s-au strâns la Paris pentru a-i seduce pe cumpărători CITEȘTE ȘI Viticultorii din întreaga lume s-au strâns la Paris pentru a-i seduce pe cumpărători

Echipa de avocați a lui Lynch a declarat anterior că acesta intenționează să formuleze un recurs împotriva hotărârii judecătorești din 2022, dar că așteaptă deocamdată să vadă cuantumul despăgubirilor care vor fi stabilite de instanță.

Sushovan Hussain, fostul director financiar al Autonomy, a fost condamnat deja la 5 ani de închisoare în Statele Unite în urma unui proces care s-a încheiat în 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
hp
gates