Dedeman, lider național al pieței de bricolaj, cu capital 100% românesc, face încă un pas în direcția digitalizării prin lansarea proiectului DedeTech, deschizând noi oportunități pentru profesioniștii din domeniul IT.
Prin această inițiativă strategică, Dedeman își propune să revoluționeze infrastructura digitală a companiei, axându-se pe optimizarea proceselor de logistică și e-commerce aferente celor 62 de magazine din țară.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
“Lumea se schimbă cu o viteză uimitoare, iar tehnologia a transformat modul în care trăim, lucrăm și interacționăm unii cu ceilalți. Dacă în urmă cu zece ani nu ne puteam imagina că vom ajunge să comandăm online produsele necesare pentru renovări, astăzi acest lucru a devenit o realitate cotidiană pentru milioane de oameni. Ca lider de piață, avem responsabilitatea de a ne poziționa în fruntea acestei revoluții digitale și de a le oferi clienților noștri, de fiecare dată, cele mai bune produse și servicii atât online, cât și în magazinele fizice. DedeTech este fundația pe care ne bazăm aceste aspirații, de aceea căutăm oameni talentați, care să împărtășească această viziune și care să devină parte din viitorul digital al Dedeman”, spune Dragoș Pavăl, Președinte Dedeman.
Cu birouri în Bacău, București și Iași, DedeTech urmărește să atragă profesioniști care vor lucra în cadrul departamentelor IT și E-commerce ale Dedeman.
Retailerul de bricolaj a avut în 2023 afaceri de 11,5 miliarde lei, de la puțin peste 11 miliarde lei în 2022, și un profit net de 1,5 miliarde lei, de la 1,7 miliarde lei în anul precedent.
Numărul de angajați a ajuns la 12.113, de la 12.245 persoane.
Recent, frații Pavăl, fondatorii Dedeman, au preluat, prin compania lor de producție de energie electrică Grunman Energy, un proiect de parc fotovoltaic vasluian.
După ce au făcut din Dedeman cea mai mare companie antreprenorială din țară, frații Pavăl au început să își diversifice investițiile. Până acum, spre sectorul imobiliar au direcționat cele mai mari sume, un total de peste 800 de milioane de euro.
În plus, frații Pavăl au încheiat un parteneriat cu omul de afaceri Ionuț Dumitrescu și firma acestuia, Element Industrial, prin care dezvoltă și vând parcuri industrial-logistice lângă orașe mari din țară. Pe lângă investițiile imobiliare, frații Pavăl și-au extins plasamentele și în construcții (Cemacon și Promateris), în industrie (Alro și Conpet), energie (Transelectrica și Electrica), viticultură (Purcari Wineries), restructurare companii (ROCA Investments), pe piața colectării de deșeuri (Ecorep Group), a panourilor fotovoltaice (Simtel), în transport fluvial (Transport Trade Services), sănătate (clinica dentară Victoria, Farmacia Tei și Bebe Tei) și agricultură (Moldova Farming).
CITEȘTE ȘI Încep testele - Românii vor primi un prototip de Carte Electronică de Identitate. Unde vor fi emise prima datăFrații Pavăl au mai cumpărat un teren de 64 de hectare, în comuna Ștefăneștii de Jos (județul Ilfov), de la compania spaniolă Martinsa Fadesa. Terenul ar putea fi utilizat pentru dezvoltări de depozite, potrivit surselor Profit.ro.
Proprietarii Dedeman lucrează și la primul lor ansamblu rezidențial, ce va fi construit pe un teren agricol din cartierul băcăuan Șerbănești. În același cartier din Bacău, pe un teren de circa 7 hectare amplasat pe malul lacului Bistrița, se pregătește și construcția proiectului mixt Dedeman Campus, care va include un centru comercial.
De asemenea, aceștia au consolidat și restaurat casa negustorului Nicolae Hlebnikian din centrul Bucureștiului, cumpărată cu circa 5 milioane de euro, despre care au anunțat că o vor transforma în sediu pentru companiile holdingului Pavăl.