Uneori este doar nostalgie, e adevărat, dar alteori există motive reale, întrucât componentele mai compacte, electronica mai complexă, costurile reduse de producție, dar și utilizarea mai intensă afectează mult durata de viață a aunui electrocasnic.
Un aparat modern poate fi eficient și performant, dar trebuie ales cu atenție.
Mai multă tehnologie înseamnă mai multe puncte sensibile
Electrocasnicele actuale au senzori, plăci electronice, motoare eficiente, ecrane, aplicații și programe automate, carw pot îmbunătăți consumul și confortul, dar adaugă și componente care pot ceda. O mașină de spălat cu funcții avansate poate fi excelentă, dar reparația unei plăci electronice poate costa mult.
În același timp, aparatele sunt adesea mai compacte și mai optimizate pentru consum redus. Asta poate însemna toleranțe mai mici la utilizare greșită. Supraîncărcarea unei mașini de spălat, blocarea ventilației unui frigider sau necurățarea filtrelor la uscător pot produce probleme mai repede decât la aparatele vechi, mai simple.
Este foarte util de verificat recenziile despre fiabilitate, mai ales că în aceeași gamă de preț al electrocasnicelor pot exista diferențe mari de calitate la motoare, garnituri, balamale, compresoare sau pompe.
În privința garanției, este important de verificat ce anume este inclus, cine face reparația și în cât timp se intervine, deorece numărul ede ani meționat pe etichetă poate fi irelevant, iar garanția extinsă de multe ori acoperă doar motorul, compresorul sau anumite componente, nu întreaga manoperă și toate piesele. Desigur, contează și disponibilitatea service-ului în zona ta. Un brand bun pe hârtie poate deveni o problemă dacă piesele vin greu sau dacă service-ul autorizat este extrem de departe. Pentru electrocasnice mari, timpul de reparație poate fi chiar mai important decât prețul piesei.
În final, reține un sfat important: păstrează factura, certificatul de garanție și dovada instalării, dacă este cazul, deoarece unele garanții pot fi refuzate dacă aparatul a fost montat incorect sau folosit în afara recomandărilor.
















