Conferința globală IAA „Creativity4Better” revine cu prezență fizică, în București, pe 3 noiembrie 2022, cu speakeri de top la nivel mondial, strategii curajoase, ultimele știri în domeniul sustenabilității, exemple de creativitate care sparge tipare, și tehnologii de ultimă oră.
În ultimii ani, interacțiunea umană ne-a lipsit din viața de zi cu zi și din bunul mers al afacerilor noastre. Conversația generală a fost îndreptată către date și analize, mai puțin către emoții și conexiune umană. Cu toate acestea, folosirea unei abordări umane este esențială pentru orice comunicare. Prin urmare, ne întoarcem anul acesta cu o temă centrală și de actualitate: „Back to Human Touch in Communication”!
După doi ani de schimbări, restricții și incertitudini, timp în care conferințele noastre au devenit mai globale ca niciodată, IAA anunță oficial cea de-a 6-a ediție a Conferinței globale IAA „Creativity4Better”, organizată sub patronajul Ministerului Culturii din România.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Această ediție va avea loc pe 3 noiembrie 2022, cu prezență fizică. Conferința va fi precedată, pe 2 noiembrie 2022, de o zi plină de workshop-uri care vor aborda diferite aspecte ale comunicării, de la Incluziune și Diversitate, la Transparență, Cookies, și multe altele.
Ediția din acest an a Conferinței Globale IAA #Creativity4Better are 3 secțiuni importante – Creativitate în Comunicare, Tehnologie/Inovație și Sustenabilitate. Vom avea speakeri de top la nivel mondial cu o vastă experiență în aceste domenii, cu un punct de vedere avizat într-un context internațional.
Pentru a ilustra importanța Componentei Umane, speakerii noștri vor aborda teme precum Storytelling and its power to create strong human connections, sau The future of Advertising. Cu toții avem nevoie de o poveste bună, cauză sau scop, cu care să rezonăm atât noi, cât și afacerile noastre.
În ceea ce privește tehnologia și inovația, speakerii noștri globali vor discuta despre Metaverse și Web 3.0, considerând modul meteoric în care popularitatea lor crește în viața noastră de zi cu zi. În aceste zile, mai presus de toate, trebuie să ne adaptăm și să fim deschiși în fața noilor realități creative.
Nu în ultimul rând, sustenabilitatea este o tendință despre care auzim adesea în ultima perioadă. La cea de-a 6-a ediție a Conferinței Globale IAA „Creativity4Better”, dorim să arătăm o schimbare pozitivă prin abordarea temei Carbon Footprint, Diversity and Inclusion și a modului în care putem contribui într-un mod pozitiv la o mai bună dezvoltare a societății noastre.
Dorim să mulțumim tuturor partenerilor care fac posibilă Conferința globală IAA „Creativitate4Better” 2022, începând cu Ministerul Culturii din România.