Apple ar putea lansa mai multe laptopuri la WWDC

Apple ar putea lansa mai multe laptopuri la WWDC
scris 1 iun 2023

Printre noutățile cu care Apple va veni săptămâna viitoare, la WWDC 2023, se pare că se vor număra mai multe laptopuri, acestea urmând să reprezinte unul din punctele principale de interes ale evenimentului.

Unul din cele două mari evenimente organizate anual de Apple, WWDC, va începe luni, 5 iunie și, conform Bloomberg, va avea trei puncte de interes principale - prima cască de XR a companiei, mai multe laptopuri noi și, bineînțeles, noutățile software care vor fi lansate în toamnă.

Urmărește-ne și pe Google News

De departe, cel mai așteptat moment va fi prezentarea primei căști Apple de realitate mixtă, însă, la fel ca noutățile software, aceasta nu reprezintă o surpriză, știindu-se despre posibilitatea prezentării căștii la WWD de mai multe luni.

Serviciul Apple Music Classical, disponibil pe Android CITEȘTE ȘI Serviciul Apple Music Classical, disponibil pe Android

O surpriză parțială va fi, se pare, prezentarea mai multor noi modele de laptopuri.

Pe surse, s-a vehiculat până acum un singur model de laptop ce își va face debutul la WWDC. Este vorba de un MacBook Air cu ecran de 15 inch, care marchează trecerea modelului entry-level la un ecran mai mare decât tradiționalul 13 inch.

Pe lângă acesta, sunt șanse să fie prezentate versiuni noi de Mac Studio, MacBook Pro și MacBook Air‌ de 13 inch. La fel de posibil este ca noile modele să beneficieze și de noi versiuni ale procesoarelor dezvoltate intern de Apple.

Pe partea de software, ca în fiecare an, Apple este așteptată să prezinte câteva dintre noutățile pe care le vor aduce sistemele de operare care deservesc dispozitivele companiei, în frunte cu iOS 16.

Dat fiind numărul mare de noutăți care vor fi prezentate, este așteptat ca WWDC 2023 să fie una dintre cele mai aglomerate ediții ale evenimentului, iar prezentarea de deschidere ar putea să dureze mai bine de două ore.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
laptopuri
ios
casca mx
wwdc