După ce a fost acuzată că-și favorizează masiv propriile aplicații, dar fără să recunoască o secundă acest lucru, Apple a adus, fără să anunțe, modificări modului în care operează funcția de căutare.
Un articol publicat de WSJ în luna iulie demonstra căutare cu căutare cum aplicațiile Apple sunt favorizate și apar mai sus în căutări decât concurența, chiar și când nu era cazul.
Apple a negat la acea vreme că și-ar favoriza aplicațiile, susținând că rezultatele căutărilor arată așa cum arată datorită complexității algoritmului de rankare, care ia în calcul 42 de factori, dintre care majoritatea sunt păstrați secreți.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Compania americană nu a explicat, însă, care este logica pe baza căreia la o căutare după “music”, aplicațiile sale care nu au legătură directă cu acest domeniu apar mai sus decât Spotify, de exemplu.
La două luni distanță, fără ca Apple să comunice ceva oficial, se observă că rezultatele la căutările din App Store arată diferit în multe cazuri și că aplicațiile companiei nu mai domină atât de agresiv listele cu rezultate.
Chestionați despre acest lucru, șefii Apple recunosc că, într-adevăr, căutarea din App Store a fost modificată între timp, însă au grijă să spună că a fost vorba de o îmbunătățire, nu de o corectare a acesteia.
Cei de la Apple abordează cu foarte mare atenție acest subiect, știind că se află inclusiv sub investigație în Europa, după ce au fost acuzați de Spotify că se folosesc de poziția dominantă în care se află pentru a favoriza Apple Music.
Apple se apără spunând că App Store a schimbat radical piața aplicațiilor mobile și că dezvoltatorii acestora au câștigat până acum peste 120 miliarde de dolari.