Afacerile producătorului de aplicații software Zitec au crescut cu 50% la 6 luni, la 2,3 milioane de euro

Afacerile producătorului de aplicații software Zitec au crescut cu 50% la 6 luni, la 2,3 milioane de euro
scris 25 aug 2015

Producătorul de aplicații software pentru mediul online Zitec a înregistrat în primul semestru al anului o creștere cu 50% a cifrei de afaceri, de la 1,5 milioane de euro față de iunie 2014, evoluție susținută atât de serviciile de dezvoltare software și consultanță IT cât și de serviciile de online marketing, a anunțat compania.

Pentru întreg anul, obiectivul managementului este atingerea unui business de 5 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, 2015 va fi al cincilea an consecutiv în care afacerile Zitec vor înregistra o creștere procentuală de două cifre.

Din totalul veniturilor înregistrate de Zitec în perioada analizată, jumătate au provenit din proiectele livrate clienților din străinătate, iar cealaltă jumătate din contractele cu companii de pe plan local, printre clienții noi atrași numărându-se STMicroelectronics, Groupama și rețeaua de restaurante City Grill.

Prima jumătate a acestui an a marcat și primul succes al Zitec în ceea ce privește strategia companiei de a investi în startup-uri:

”După 7 investiții în firme de tip startup din San Francisco, New York, Londra, Amsterdam și România, Zipongo.com, un startup pe care l-am susținut începând cu 2011, a încheiat cu succes o primă rundă de finanțare, coordonată de fondurile de investiții Excel Venture Management și Rally Ventures. Până în acest moment Zipongo a primit în total finanțări de peste 10 milioane de dolari”, a declarat directorul general al Zitec, Alexandru Lăpușan, într-un comunicat al companiei remis marți Profit.ro.

Proiectul Zipongo cuprinde aplicații online dedicate sănătății.

Zitec a mai investit în Citinite (Marea Britanie), care se axează pe furnizarea unor instrumente de marketing și promovare către organizatorii de evenimente, și cosQuare (Olanda), care urmărește înființarea unei comunități internaționale de cumpărături online. 

Compania va continua și în acest an să susțină și investiția locală în editura specializată în comic-books HAC!BD.

Zitec este controlat de soții Simona și Alexandru Lupașcu și a a consemnat în 2014 afaceri de 3,3 milioane euro.

Aproximativ 50% din venituri provin din proiecte externe, dezvoltate pentru clienți din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Italia sau Danemarca.

Printre clienții locali se numără PayU, Flanco, Amadeus, Paravion sau Network One Distribution.

viewscnt
Afla mai multe despre
zitec
afaceri
software
online