BNR a amânat termenul în care băncile trebuie să vireze contribuțiile la fondul de rezoluție bancară, cel care trebuie folosit când băncile intră în dificultate, dar și mai multe obligații de raportare pentru planurile de rezoluție. Băncile sunt păsuite și în obligația de a emite obligațiuni MREL, demers de capitalizare care are scopul de a evita operațiuni de salvare a băncilor de la buget sau din banii deponenților.
Deciziile au fost luate de Consiliul de Administrație al BNR în ședință de urgență, explicația dată de banca centrală fiind că aceste amânări de obligații urmăresc să permită băncilor să își concentreze resursele către finanțarea populației și a firmelor și să reducă impactul asupra situațiilor financiare sau asupra activității operaționale a instituțiilor de credit.
Concret, BNR a amânat cu 3 luni, cu posibilitate de prelungire la 6 luni, termenul de colectare a contribuțiilor anuale la fondul de rezoluție bancară pe 2020.
A amânat, de asemenea, termenele de raportare a unor informații aferente planificării rezoluției, în linie cu abordarea comunicată de Autoritatea Bancară Europeană.
O altă decizie a fost: “Corelarea termenelor și condițiilor privind cerințele de fonduri proprii și datorii eligibile (MREL) cu deciziile Comitetului de Supraveghere din 20 martie 2020”. În perioadele anterioare, băncile au constituit amortizoare de capital potrivit reglementărilor europene și naționale adoptate de BNR în baza recomandărilor Comitetului Național pentru Supraveghere Macroprudențială. Dat fiind contextul actual, BNR a decis în 20 martie să permită băncilor să utilizeze temporar (până la o dată ce va fi comunicată ulterior) amortizoarele de capital anterior constituite, cu menținerea respectării cerințelor prevăzute de cadrul legal pentru aceste flexibilizări. Adaptarea la noile condiții a amortizoarelor de capital ar trebui să sprijine băncile în a-și menține rolul de suport al economiei reale.
BNR va transmite băncilor scrisori de informare referitoare la hotărârile adoptate și la modalitatea de aplicare.
Băncile din țară au obligația de a-și elabora planuri de redresare care să fie activate în perioade cu dificultăți și să le actualizeze anual. Grupurile bancare trimit și planul de redresare al grupului, și planul de redresare al filialei. La BNR, planurile de redresare sunt trimise de subsidiarele locale, iar planurile de redresare ale grupurilor sunt trimise și colegiilor de supraveghere. BNR este responsabilă cu elaborarea planurilor de rezoluție pentru băncile locale, care nu fac parte din grupuri, cu coordonarea elaborări planului de grup pentru grupurile care ar fi situate în România și care ar avea subsidiare în alte state (nu e cazul decât pentru grupul Banca Transilvaniacare are doar o subsidiară în afară, în Moldova). Tot BNR trebuie să participe la elaborarea planului de rezoluție al grupului atunci când e autoritate de rezoluție pentru o filială a grupului respectiv.
Planurile de redresare au o structură în care se identifică funcțiile critice ale băncilor, pentru că rezoluția nu înseamnă neapărat salvarea băncii, ci salvarea funcțiilor critice, adică acele activități pe care banca le desfășoară care sunt critice pentru economie și pentru sistemul financiar și care ar cauza perturbări semnificative dacă s-ar întrerupe brusc.
Instrumentele aplicate în cazul ajungerii în dificultate se stabilește de la bancă la bancă. Pentru băncile mari este, de obicei, recapitalizare internă, iar pentru cele foarte mici lichidarea sau vânzarea. Dacă banca e sistemică, dacă desfășoară funcții critice care nu pot fi înlocuite rapid pe piață, se aplică rezoluția, iar planurile de rezoluție trebuie să definească o strategie preferată de rezoluție. Dacă banca va ajunge în stare de default, BNR va aplica cel mai probabil, acel instrument.
Instrumentul preferat de rezoluție depinde de modelul de business și de structura băncii. Situați diferă pentru băncile care sunt locale și pentru băncile care sunt parte din grupuri. La grupuri, există două strategii: Single Point of Entry (SPE) și Multiple Point of Entry (MPE). În general, în Europa regula este Single Point of Entry, în care dacă o filială intră în stare de dificultate, pierderile de la nivelul subsidiarei sunt transferate la banca mamă. Dacă banca mamă are resurse suficiente să le absoarbă fără să intre în dificultate continuă așa, dacă nu, banca mamă intră în dificultate, iar la nivel de subsidiară nu se intră în rezoluție. La cea cu puncte multiple de intrare, fiecare entitate din grup este responsabilă de propriile pierderi și de propria capitalizare, trebuind să se pregătească și pentru a păstra continuitatea funcțiilor principale independent de grup. Dintre grupurile europene prezente în România, Raiffeisen și Erste sut singurele care aplică strategia MPE, restul fiind SPE.
Pentru a fi pregătite de recapitalizare internă, băncile trebuie să emită obligațiuni speciale MREL, care vor fi enulate primele, iar investitorii vor pierde banii înaintea altor creditori ai băncii în caz de bail-in, primii după creditori cu împrumuturi subordonate.. Necesarul de MREL îl stabilește BNR de la bancă la bancă, iar băncile mari din România au emis deja o parte din titlurile necesare. Cumpărători de astfel de titluri cu risc extrem de ridicat sunt de regulă investitori instituționali internaționali (ex. BERD), piața locală fiind foarte redusă, cu puțini cumpărători de astfel de instrumente de datorie.
Un scop al planurilor de rezoluție și al pregătirilor pentru recapitalizare internă este și protejarea contribuabililor pentru a nu ajunge în situația de a suporta de la buget salvarea instituțiilor too big to fail.
